Zeci de persoane înzăpezite pe drumurile din județ

Dimensiune text

Din fericire, persoanele rămase înzăpezite au primit ajutor la timp. Pe drumul spre Piatra Neamţ se circulă cu dificultate.

Codul galben a produs probleme numeroase în Neamţ. Pe parcursul zilei de luni, 29 decembrie, au fost înregistrate multe situaţii în care cetăţenii au avut nevoie de sprijinul autorităţilor pentru a ieşi din situaţii de urgenţă. 75 de persoane au rămas blocate în trafic. În zona Romanului, autorităţile au intervenit pentru a aduce într-o zonă circulabilă două persoane de la Teţcani, opt persoane de la Trifeşti, 32 de persoane din Gâdinţi şi trei persoane de la Luţca. „Un autoturism a rămas blocat în zăpadă în satul Cîrlig, comuna Dulceşti, două autoturisme au ieşit de pe carosabil pe DN 2, în satul Teţcani, nouă autovehicule au fost blocate la ieşirea din satul Gâdinţi, spre Poienari, un autovehicul a rămas blocat în zăpadă pe DC 92 Miron Costin – Trifeşti, iar un alt autovehicul a rămas blocat în satul Luţca”, se arată într-un raport al Prefeturii Neamţ.

Probleme au fost şi în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică. Nouă localităţi au rămas fără curent, luni: Stăniţa, Ghidion, Chicerea, Poienile Oancei, Veja, Vlădnicele, Todireni (comuna Stăniţa), satul Căuşeni (comuna Boghicea) şi satul Negreşti (comuna Bîra). Problema a fost rezolvată de angajaţii E.ON doar parţial, astfel că şase localităţi au rămas, în continuare, fără energie. Este vorba despre satele Stăniţa, Todireni, Ghidion, Veja, Vlădnicele, din comuna Stăniţa, şi satul Negreşti, din comuna Bîra.

Mai multe drumuri judeţene şi comunale au fost blocate din cauza ninsorii şi a viscolului – DJ 157H Băluşeşti – Itrineşti – Mărgineni, DJ 155G Bodeşti – Corni – Soci, DJ 155B Timişeşti – Urecheni, DJ 155L Grumăzeşti – Ghindăoani, DJ 157J Podoleni – Negriteşti, DJ 158 Siliştea – Moldoveni, DJ 207A Bîra – Boghicea, DC 72 Iucşa – Băneasa, DC 19 Rădeni – Păstrăveni, DC 21 Păstrăveni – Lunca Moldovei. Pe drumurile naţionale circulaţia nu a fost întreruptă, deşi au fost înregistrate probleme. Cel mai greu s-a circulat pe DN 15D, între Roman şi Piatra Neamţ.

Problemele au continuat şi marţi, 30 decembrie. Un tir care a avut probleme la sistemul de frânare s-a oprit pe podul dintre Roman şi Horia, iar circulaţia în zonă a fost afectată pentru mai bine de o oră, formându-se adevărate blocaje pe pod şi la cele două sensuri giratorii.

Pompierii militari şi voluntari au salvat zeci de persoane

deszapezireReprezentanţii Detaşamentului de Pompieri Roman au intervenit în mai multe situaţii, fie pentru a acorda primul ajutor calificat, fie pentru a debloca maşini înzăpezite. Nouă maşini au rămas, luni, înzăpezite pe DN 15D, la ieşirea din satul Gâdinţi, alte autoturisme au ieşit de pe carosabil la Teţcani, iar o altă maşină a rămas înzăpezită pe DJ 207A, pe raza localităţii Sagna. Un alt autovehicul cu opt persoane a rămas înzăpezit pe DC 92 Trifeşti – Miron Costin. O altă misiune a fost pentru degajarea unui autoturism cu o persoană rămasă înzăpezită pe drumul comunal 31A, pe raza satului Cârlig, comuna Dulceşti. În toate aceste cazuri, situaţiile au fost remediate de pompierii militari.

Luni după-amiază, la ora 16.25, echipajul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Roman, care se deplasa în satul Chicerea, comuna Stăniţa, pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane care suferise o fractură la genunchiul drept, a anunţat că s-a blocat la ieşirea din satul Negreşti, comuna Bîra. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi trei subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de mare capacitate şi autoşenilata. Militarii s-au deplasat din locul în care se afla ambulanţa folosind autoşenilata, au imobilizat piciorul femeii în vârstă de 68 de ani, au transportat-o la ambulanţa SMURD şi, apoi, la spital.

La ora 20.00, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Tămăşeni. La locul indicat s-au deplasat nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea militarilor, incendiul cuprindea acoperişul locuinţei, iar planşeul a trei camere era prăbuşit. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat proprietarei, în vârstă de 78 de ani, care a suferit un atac de panică, şi au transportat-o la spital. Pompierii au stins incendiul la ora 21.25, în limitele găsite. În urma evenimentului au ars planşeul a trei camere şi acoperişul locuinţei, pe suprafaţa de 70 de metri pătraţi. Cauza probabilă a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materielele combustibile.

Și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Oniceni au acţionat, în satul Solca, pentru preluarea unei persoane ce necesita dializă şi predarea acesteia la ambulanţa care efectua transportul la Centrul de Dializă Roman. SVSU Valea Ursului a acţionat în satul Chilii, comuna Valea Ursului, pentru preluarea a două persoane ce necesitau dializă şi predarea acestora la ambulanţa care efectua transportul la Centrul de Dializă Roman.

SVSU Bîra a deblocat o ambulanţă rămasă înzăpezită şi care transporta o persoană ce necesita dializă de la Stăniţa la Centrul de Dializă Roman.


COMENTARII

WORDPRESS: 0