„Who’s who” romaşcan – Profesoara Ștefania Bajura

„Who’s who” romaşcan – Profesoara Ștefania Bajura

 

ciobanu gheorghe am 03Devenită nu de multă vreme „Cetăţean de Onoare” al oraşului nostru, profesoara Ștefania Bajura se constituie, pentru urbea muşatină, ca reversul feminin al piscului didactic şi în realitate, ca şi în literatură, al celui care a fost „Apostolul” petrescian. Purtînd în urma naşterii sale un apelativ legendar, „Domniţa” Ștefania s-a contopit, pe tot parcursul vieţii sale, cu aura de măreţie şi cu densitatea de autoritate a acestei dăruiri totale în slujba superlativului spiritual uman.

Intrarea sa în viaţă a avut loc, mai presus de orice, sub constelaţia sacră a înţelepciunii intelectuale. Decenii după decenii, de la entuziasmul adolescentin şi pînă la raţionalitatea maturităţii, mînuitoarea de vorbă şi condei, filoloaga Bajura s-a dăruit, cu o pasiune vecină cu împătimirea, acestei tectonici a gîndului scris. Creaţia literară şi înaltele cote de altitudine ale acesteia i-au constituit, o viaţă întreagă, cea de a doua religie ce i-a determinat fiinţarea. Adîncirea verticală a realizărilor literare s-a interferat, în statut de necesitate, cu evantaiul nemărginit al semnificaţiilor colaterale. Un euclidianism al datului artistic, împletit intim cu relativismul, tot mai deschis, al unor interpretări centrifuge, aceasta i-a fost, întotdeauna, crezul său estetic, pe care l-a proliferat cu toată bucuria unor dăruiri sincere, atît în ritualul catedrei, cît şi în pionieratul acţiunilor sale culturale.

Aşa se explică nu numai suita unor prea dense articole de specialitate, coordonarea supremă, creatoare, a „Societăţii de Știinţe Filologice” de apartenenţă muşatină. Încrezătoare în realitatea mult confirmată, că edificiul de mare altitudine al unei culturi trebuie să se sprijine pe temelii de granit, „profesoara Bajura” a fost credincioasă, o viaţă întreagă, primei părţi a acestui binom, adorînd catedra unui ABC de răspundere şi refuzînd, cu un reflex subconştient, orice propunere de afirmare universitară. Elevii din bănci, colegii prezenţi la examene de grad şi concetăţenii adunaţi în săli culturale au constituit ritualul de o viaţă al unei preotese spirituale, născută nu numai pentru „a da”, ci de „a dărui”, de „a se dărui pe sine”. Cele două decenii de directorat – zece ani la Liceul Teoretic nr. 2 şi încă atîţia, ca adjunctă, la „Roman-Vodă” – au constituit cel de-al doilea superlativ profesional al „Doamnei”.

bajuraÎnzestrată cu acest har rar al „conducerii totale” a unor mulţimi umane mari şi dinamice, Directoarea Bajura a realizat metamorfoze sociale impresionante, transformînd, de îndată, un plural viu şi aleatoriu în edificiul armonic al unei arhitecturi instituţionale. Întreaga sa „creaţie directorială”, prinsă imaginar pe o peliculă de film, se poate constitui  ca o demonstraţie „pe viu” a „Teoriei lucrului bine făcut”, elaborată de filosoful contemporan Kotarbiński. Acţionalitatea prezentului se împletea ortogonalic cu o viziune realistă asupra viitorului, iar echilibrarea lui azi, cu neprevăzutul lui mîine. O gospodărire complexă, în cadrul căreia concretul cerinţelor materiale se rezolva în acelaşi timp şi cu o aceeaşi eficienţă cu organizarea unor desfăşurări intelectuale. De aceea, pe „agenda de lucru” a Directoarei Bajura erau trecute, pe o aceeaşi filă, dar pe grupe distincte, şi procurarea de mobilier, sau de materiale rare, necesare numeroaselor cabinete şi laboratoare ale liceului, ca şi orele la care să fie convocate grupele de profesori şi elevi ce se ocupau de „Muzeul Școlii”, de „Cenaclul Litera”, sau de apariţia revistei „Ani de şcoală”. Nu se va uita niciodată modul deosebit în care a organizat şi coordonat, în 1973, Jubileul Liceului ce rotunjea, în acel an, o jumătate de secol de existenţă.

O intelectuală-profesor şi o profesoară-director, care, în interiorul acestui spaţiu atît de complex, au colaborat, întotdeauna, cu elevii şi colegii, cu instituţiile sociale şi cu familia, cu cei apropiaţi, cu oamenii. Un destin creator, zămislitor de spirite creative şi preţuitor al unei adevărate creativităţi.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna octombrie 2002

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0