Weekend cu victorii pentru Vulpițele Galbene

Weekend cu victorii pentru Vulpițele Galbene

 

Sfârșitul de săptămână care tocmai s-a încheiat a fost cu succes pentru echipele de fotbal feminin ale clubului ACS Vulpițele Galbene Roman. Atât echipa de senioare, cât și echipa U15 au terminat cu victorie meciurile pe care le-au disputat.

Sâmbătă, 26 octombrie, junioarele U15 au trecut fără probleme de echipa Măgura Bacău, în meciul ce a avut loc la Roman, pe terenul de sport al Liceului Teologic Romano-Catolic. La finalul partidei, scorul a fost 7 – 0 în favoarea echipei gazdă.

Duminică, 27 octombrie, Vulpițele au disputat meciul contând pentru etapa a treia din cadrul Ligii a II-a de fotbal feminin. Partida a avut loc la Fălticeni, împotriva echipei CS Nicu Gane, iar vulpițele au câștigat cu scorul de 4 – 2.

„Paula Agu a făcut tripla, iar  Ștefania Mocanu a consolidat scorul final. A fost o victorie muncită, mai ales că la pauză scorul era în defavoarea noastră. Din păcate, accidentarea Andradei Blanaru – care va fi indisponibilă cel puțin până la sfârșitul turului – ne-a umbrit bucuria victoriei”, a declarat profesorul Adelin Tălmăcel, antrenorul echipei ACS Vulpițele Galbene Roman.

Vulpițele se vor bucura de victorie prin muncă: duminică, 3 noiembrie, pe Stadionul Moldova din Roman va avea loc meciul împotriva echipei Vasas 2 Ordoheiul Secuiesc.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0