Articol publicat în data de: lun, 17 Oct 2016



Vreme rece și ploioasă, în următoarele două săptămâni

 

prognoza-meteo-680x365Vremea va fi în general rece și ploioasă, în majoritatea regiunilor din țară, relevă prognoza publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 17 – 30 octombrie. Doar intervalul 23 – 25 octombrie va fi caracterizat de valori termice în creștere, cu maxime de până la 16 grade Celsius.

În Moldova, în primele trei zile ale intervalului, regimul termic diurn va fi caracterizat de o vreme mult mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie regională a maximelor de 9 – 10 grade. Începând cu data de 20 octombrie şi până la sfârşitul primei săptămâni, acestea vor mai creşte uşor, până la medii de 12 – 13 grade, în timp ce pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor oscila din nou la o medie de 9 – 10 grade. Minimele termice vor creşte treptat de la valori medii în jur de 0 grade, în noaptea de 18 octombrie, până la o medie de 6 grade, în noaptea de 22 octombrie, apoi vor mai scădea uşor şi se vor situa în ultimele nopţi la medii de 2 – 3 grade. Spre finalul primei săptămâni va ploua, posibil moderat cantitativ, în zilele de 22 şi 23 octombrie, iar temporar ploile vor apărea şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

La munte, la începutul intervalului vremea va fi rece, cu maxime în medie de 2 – 4 grade şi minime negative de până la -3 grade, dar începând din data de 10 octombrie valorile termice vor fi în creştere şi se vor menţine constante până la sfârşitul intervalului, respectiv în jur de 6 grade pe timpul zilelor şi apropiate de 0 grade în cursul nopţilor. În perioada 20 – 24 octombrie, dar şi după data de 26 octombrie, temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar mai ales pe crestele înalte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close