Vreme geroasă, cu vânt puternic și ninsori, până sâmbătă dimineață

Vreme geroasă, cu vânt puternic și ninsori, până sâmbătă dimineață

Dimensiune text

 

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până sâmbătă dimineață avertizările emise anterior pentru fenomene meteo severe, pentru zone din estul, sud-estul și centrul țării.

Conform meteorologilor, joi, 6 februarie, între orele 10:30 – 13:00 (COD PORTOCALIU), în estul Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea vântul va continua să prezinte intensificări susținute cu rafale de 70 – 80 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură peste 80 – 100 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. În același interval, în județele Bacău și Vaslui vântul va mai prezenta intensificări, cu viteze de 55 – 65 km/h (COD GALBEN).

 

Joi, 6 februarie, între orele 13:00 – 18:00 (COD GALBEN), vântul va mai prezenta intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze de 55 – 60 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și pe litoral peste 70 km/h, spulberând zăpada. Va mai ninge slab în extremitatea de sud-est a țării.

 

În intervalul joi, 6 februarie, ora 18:00 – sâmbătă, 8 februarie, ora 02:00, vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45 – 55 km/h, iar la munte, cu peste 60 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, dar pe arii mai restrânse. Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru și est, iar în cursul zilei de vineri, 7 februarie, și în regiunile sudice. Până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopților.

În intervalul joi, 6 februarie, ora 18:00 – vineri, 7 februarie, ora 23:00 (COD GALBEN), în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vântul va avea intensificări, temporar cu viteze de peste 70 km/h, astfel ninsorile vor fi viscolite, zăpada spulberată, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0