Articol publicat în data de: lun, 03 Oct 2016



Vreme deosebit de rece şi ploi importante, până joi seară. La munte va ninge

 

meteo-680x365Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare vizând ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată şi intensificări ale vântului, de luni, 3 octombrie, ora 23, până joi, 6 octombrie, ora 23, pentru întreaga ţară.

Conform meteorologilor, în intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua şi se vor totaliza local peste 20 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi, 4 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp, sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50 – 60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri, 5 octombrie, şi joi, 6 octombrie, vremea va fi deosebit de rece.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>