„Vrem să egalăm rezultatele din 2012!”

Aceasta este dorința lui Ioan Popa, director adjunct la Liceul cu Program Sportiv Roman, în ce privește anul competițional 2013.

 

 

Baseball-ul este într-o casă bună în Roman, la Liceul cu Program Sportiv (LPS), cea din care ies campioni sau medaliați la campionatele naționale, indiferent de grupa de vârstă. Baza este deja creată de tradiția în oină, sport național asemănător cu baseball-ul, care a început la Gherăești. Marius Țocu, șeful catedrei de baseball de la LPS Roman, este cel care i-a „îndârjit” pe colegii săi din conducere, de la instituția romașcană de învățământ, să pună în aplicare un plan de promovare a acestui sport.

 

Opt medalii la naționalele din 2012

 

În 2013 am vrea să egalăm, cel puțin, rezultatele din 2012. Suntem vicecampioni naționali la seniori. Am urcat pe podium și la Cupa României, tot la seniori. Ne clasam, de regulă, pe locurile al patrulea sau al cincilea, la Cupa României. La juniori stăm cel mai bine. Suntem campioni naționali la juniori I, atât la campionatele școlare, cât și la cele propriu-zise, organizate de Federația Română de Baseball și Softball. Suntem campioni naționali la juniori II. Avem medalii de bronz cu fetele, la softball, la toate categoriile, juniori I, II și III. Ne propunem să participăm la Campionatul European al cadeților, în funcție de finanțarea de la minister. La Adunarea Generală a Federației, din martie, se va stabili calendarul intern, adaptat celui internațional. În februarie va fi Congresul Federației Europene de Baseball și Softball. În penultima săptămână a lunii februarie, 22-24, vom încerca să organizăm, la Roman, prima competiție din acest an. Este vorba despre Campionatul Național, primul turneu de sală, la juniori III. Au dreptul să fie pe teren și trei fete, între cei nouă jucători. Se joacă după regulile din baseball și mingea se lovește de pe suport, nu ca în competițiile în aer liber. Cine are fete, bune jucătoare, mai bune decât băieții, n-are sens să le țină la păstrare. Regulamentul permite acest lucru. Ideea este să atragi cât mai mulți copii la acest gen de jocuri, care presupun mișcare, dar și folosirea minții în scopuri constructive. În sală se folosesc și mingi mai ușoare. Turneul este unul rezervat grupelor de începători și la care ne așteptăm să participe cel puțin șase echipe„, a spus Ioan Popa, director adjunct la Liceul cu Program Sportiv Roman, vicepreședinte al Federației Române de Baseball și Softball (FRBS), președinte al Comisiei Centrale Tehnice din cadrul federației de profil.

 

Vârfurile din țară vin de la Roman

 

A fost o perioadă lungă, de cinci ani, în care am așteptat să ajungem să jucăm un turneu play-off, adică pentru medalia de aur, între două echipe, la seniori. Am luat medalia de argint, după Atletico Alexandria, campioană și în 2012. Atletico ete noua denumire a lui Dinamo București, acolo unde sunt aduși cei mai buni jucători din țară. La fel, cluburile particulare din Năsăud, Suceava sau Botoșani au potența financiară de a atrage sportivii cei mai buni. Romanul rămâne în evidență prin grupele de juniori pe care le avem. Aceasta este baza. Toți sunt romașcani, get-beget. Noi îi creștem. Vârfurile ajung la seniori. Sergiu Susanu a fost declarat cel mai bun jucător, senior, al anului 2012. Viorel Minac, elev în clasa a XII-a, a fost, la rândul său, desemnat drept cel mai bun din țară la juniori. Mihai Mătălică a ieșit pe locul I la juniori II, tot în ierarhia națională. Este o mândrie pentru noi să avem trei sportivi pe primul loc. La toate categoriile de vârstă, vârfurile din țară au fost date de LPS Roman. În ultimii trei ani am fost campioni naționali la juniori I. Avem lot foarte bun la juniori II. Este vremea schimbului de generații, a promovării juniorilor II la grupa superioară de vârstă. Deocamdată, ne propunem să păstrăm supremația în țară la juniori II. Peste un an, maximum doi, vrem să fim iar campioni la juniori I„, a declarat Marius Țocu, șeful și inițiatorul Catedrei de Baseball de la LPS Roman, antrenor federal la loturile de juniori ale României, vicepreședinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul FRBS.


COMENTARII

WORDPRESS: 0