Prima paginăRoman

Vom plăti taxe locale cu 16% mai mari

Dimensiune text

Conform prevederilor Codului Fiscal, Primăria municipiului Roman a majorat taxele și impozitele locale cu rata inflației din ultimii trei ani. Luni, în prima zi de lucru a funcționarilor din primărie, la biroul de Taxe și Impozite era coadă. Cei care plătesc integral impozitele au parte de reducere. Romașcanii cu venituri mici plătesc jumătate din valoarea impozitelor.

 

 

Romașcanii vor plăti, anul acesta, impozite și taxe cu 16% mai mari decât anul trecut. Primăria municipiului Roman a anunțat majorarea taxelor și impozitelor luni, 7 ianuarie, atunci când a fost și prima zi lucrătoare pentru funcționarii instituției. „Vreau să precizez că această majorare nu a fost o opțiune a administrației locale. Noi trebuie să respectăm legea, iar majorarea taxelor și impozitelor cu rata inflației din ultimii trei ani este trecută în Codul Fiscal. Guvernul a spus că va emite un act normativ prin care va lăsa la latitudinea administrațiilor locale corelarea taxelor cu rata inflației, dar acesta nu a fost emis, iar noi am început, de luni, să încasăm taxe și impozite în baza prevederilor Codului Fiscal„, a afirmat Lucian Micu, viceprimarul municipiului Roman.

Acesta a menționat că, deși nu reflectă voința administrației publice locale, majorarea a trebuit aplicată. „La nivelul instituției au fost mai multe discuții pe această temă și se luase decizia de a nu se modifica valoarea taxelor și a impozitelor locale. Dar nu avem alternativă. Dacă nu respectăm ce scrie în Codul Fiscal, vine Curtea de Conturi și ne pune să plătim noi diferența„, a completat Lucian Micu.

 

Coadă mare la plata impozitelor

 

Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, la ușa biroului în care se plătesc taxele, impozitele locale, dar se efectuează și alte plăți, cum ar fi achitarea amenzilor, luni dimineață, în prima zi de colectare, era coadă. Oamenii stăteau înghesuiți pentru a nu rămâne dincolo de ușa exterioară și a fi nevoiți să aștepte în frig. Vizibila lipsă de confort a fost exprimată zgomotos de unii dintre romașcani. „Stau aici de mai bine de jumătate de oră pentru a plăti doi lei„, a zis un bărbat care avea de plătit valoarea unui timbru fiscal. Alții erau nelămuriți cu privire la majorarea taxelor. „Nu știu cât am de plătit. Cât îmi va zice doamna de la ghișeu, atât voi da. Eu am venit să plătesc, pentru că beneficiez de reducere și azi nu am treabă în altă parte. În plus, scap de o grijă„, a spus o femeie ce stătea la rând de aproape o oră.

În schimb, reprezentanții Primăriei Roman cer romașcanilor să nu se grăbească din primele zile pentru a plăti impozitele, întrucât bonificația de zece procente se acordă până pe data de 29 martie, inclusiv, care este ultima zi lucrătoare a lunii martie. „Timp de trei luni se acordă reducerea pentru plata integrală a impozitelor, nu trebuie stat la rând atât de mult încă din prima zi. Oricum, dacă acest ritm de colectare se va menține și în următoarele zile, nu excludem posibilitatea de a prelungi programul de lucru al personalului de la Taxe și Impozite„, a precizat viceprimarul municipiului Roman.

 

Cine plătește impozite mai mici

 

Din anul 2008, Primăria municipiului Roman nu a majorat impozitele și taxele locale și, anual, a asigurat o serie de facilități pentru contribuabili. Astfel, ca și în anii trecuți, cei care achită integral taxele și impozitele până la 31 martie au o reducere de 10% a acestora, iar cei care beneficiază de ajutor social, de șomaj sau pensionarii cu venitul lunar pe familie mai mic sau egal cu salariul minim pe economie pot solicita reducerea cu 50% de la plata impozitelor pentru locuința de domiciliu și terenul aferent.

În luna decembrie a anului trecut, Consiliul Local Roman a aprobat reducerea cu 50% de la plata impozitului aferent anului 2013 pentru locuința de domiciliu și terenul aferent acesteia pentru  persoanele fizice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: sunt beneficiare de ajutor de șomaj, ajutor social sau sunt pensionari; venitul lunar pe familie este mai mic sau egal cu salariul minim pe economie; au o singură locuință proprietate personală; nu dețin mijloace de transport; nu dețin AF-uri, PF-uri sau societăți comerciale.

Pentru ca o familie să beneficieze de reducerea cu 50% de la plata impozitelor trebuie ca, până la data de 28 februarie 2013, să depună la Direcția de Impozite și Taxe Locale Roman din cadrul Primăriei Municipiului Roman un dosar care să cuprindă o cerere tip pentru solicitarea scutirii de la plata impozitelor, copie după actul de proprietate pentru cei care nu au mai beneficiat de aceasta facilitate, dovada veniturilor lunare pentru toți membrii familiei (cupon pensie, șomaj, adeverință venit) pentru luna decembrie 2012, declarație pe propria răspundere că nu are alte venituri și dovada că nu are datorii la bugetul local.



COMENTARII

WORDPRESS: 13
  • capetata 8 ani

    nici un coment….suntem niste oi care stam cuminti la muls 🙁

  • nimeni 8 ani

    doar in unele primarii s-au majorat cu 16% impozitele,cred ca era la latitudinea consiliului local dar cum acolo sunt majoritatea oamenii primarului asa ca o sa platim ca a fost ales si de acum 4 ani taie si spanzura!!!! trebuie recuperati bani la buget ca a fost costisitoare campania!!!!
    si o intrebare daca stie consiliul local de ce nu mai presteaza firma „Pristil” servicii romascanilor,ma refer la transportul local.
    un an mai bun sa avem!!!!

  • Harakiri 8 ani

    De ce s-a grabit Primaria, ca doar decizia privind nivelul taxelor si impozitelor apartine CONSILIULUI LOCAL (subliniat), iar Ordonanta de Guvern privind aceste taxe este in vigoare de astazi. Cei care au platit in prima zi de lucru a Primariei ar trebui sa ceara banii inapoi , pina la stabilirea nivelului de taxe de catre Consiliu !!

  • Harakiri 8 ani

    Si inca ceva…Daca-mi amintesc bine, Primarul a anuntat, nu de mult, ca taxele nu vor fi majorate in 2013. S-a ajuns la fundul sacului ?

  • altnimeni 8 ani

    chiar asha…la partea cu pristil sunt si eu curiod…dar cu taxele majorate e alta poveste din ce spui tu bai nimeni reiese ca guvernul ar fi de partea primarului dandui o mana de ajutor la recuperarea banilor din campanie prin marirea taxelor…eu zic ca dezimformezi tocmai de aia esti si un nimeni ca daca nu se dorea majorarea taxelor dadea dracu guvernu ordonanta conform careia sa ramana la decizia primarului daca se maresc sau nu taxele dar fiindca tu esti un nimeni iti spun eu cum sta treaba fiindca sunt o caruta de parlamentari )@”)€”€”)”))0)€:)/)/&,€, bugetari angajati din toate primariile din tara pensionari someri etc acestia trebuie platiti si cine crezi tu cai plateste? Ia zi stii ? Bravo ai ghicit. NOI nu ponta sa guvernu sa antena 3..,.,ma doare mana cat am scris

  • nimeni 8 ani

    pt altnimeni-daca l-ai urmarit aseara pe ponta,omul a spus ca decizia de crestere a impozitelor ramane la latitudinea consiliilor locale si miercuri o sa apara si ordonanta de guvern in care se specifica ce si cum sa faca.in rest iti dau dreptate ca sunt multi parlamentari si bugetari,pensionari etc ce mai spui tu acolo dar cum au promis ca nu se majoreaza impozitul sa-si tina promisiunile.nici unii nici altii nu-s mai buni,dar daca s-ar fura mai putin ar fi bani si la bugetul central si la bugetele locale,asa ca nu te agita degeaba ca nu dezimformez pe nimeni!!!

  • Andrei 8 ani

    S-au marit impozitele, s-a marit pretul la curentul elecric, s-a marit pretul la gaz TOATE DUPA CAMPANIA ELECTORALA SI NU INAINTE. Dar la vecinii Bulgari preturile scad.

  • BUCATARU 8 ani

    FOARTE BINE,TREBUIA MINIM 20%,CE? VRETI SA TRAITI DOAR SA BAGATI IN BUZUNAR? MAI DATI SI LA STAT,FOARTE BINE DNULE PRIMAR,TRAIASCA CONDUCEREA IN FRUNTE CU DMNA UDREA.

    • Andrei 8 ani

      Legea a dat-o Ponta si guvernul USL pe care i-au votat 60% din cei prezenti la vot. Ce vina are Udrea si Leoreanu?

  • Bravo dl. primar! Cind umblai in campanie electorala cu Udrea promite-ai ca nu o cresca taxele si impozitele.Dar acum trebuie recuperati banii care s-au cheltuit cu mesele pe care le dadeai pt Nuti si pe care de fapt noi cetatenii de rind le suportam. Unde este madam Udrea acum? In campanie era toata un zimbet, era in marea familie romascana si facea tot felul de promisiuni mincinoase. Acum te mai poti uita in ochii romascanilor dl. primar?

    • Andrei 8 ani

      La USL minciunile sunt mult mai mari si deja se vad.

  • mai asteotati putin si o sava dea usl ce vau dat si inainte de 89 si acum dupa 89 -minciuni, umilinta si dispret,asta meritati voi fara creier care vati indesat si iati votat. umilinta si minciuna va face bine .asteptati putin si o sa va blestemati zilele. antreb si eu ce treaba are udrea si hotaratea consiliuli local nici una dar creierul micut al unor indivizi se vede ca asi dau cu parerea sa zica ca au spus si ei ceva. avai de capul tau natiune,cei care vau lasat fara locuri de munca si vau dispretuit asta sun stapanii vostri halal gandire.

    • BUCATARU 8 ani

      ANALFABET RAU ESTI BA IOANE…..SUNT Rrom DAR STIU SA SCRIU.