Vlad Angheluţă, noul administrator public al Neamţului

Vlad Angheluţă, noul administrator public al Neamţului

Administratorul public al Romanului pleacă în Suedia
Consiliul Județean va avea un administrator public
Consiliul Judeţean Neamţ angajează administrator public

 

 ioan vlad anghelutaIoan Vlad Angheluţă a fost numit în funcţia de administrator public al judeţului Neamţ. Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ ne-au promis că ne vor comunica şi salariul pe care acesta îl va câştiga, sumă de bani care este stabilită de preşedintele CJ, dar nu poate fi mai mare decât indemnizaţia acestuia.

Conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean, administratorul public va coordona activitatea Direcţiei Proiecte şi Programe de Dezvoltare Judeţeană, a Direcţiei de Management din cadrul Consiliului Judeţean, dar şi activitatea Direcţiei Generale Buget Finanţe şi a serviciului Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al instituţiei.

„Mă bucur că postul de administrator public din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ va fi ocupat, pentru că aparatul de specialitate din cadrul instituţiei va fi mult mai eficient. Îl felicit pe domnul Angheluţă pentru rezultatele obţinute la cele două probe din concursul pentru funcţia de administrator public al judeţului. Cred cu tărie că numirea sa în această funcţie este un câştig pentru judeţul Neamţ. Pregătirea şi experienţa lui Vlad Angheluţă va fi utilă instituţiei. Am încredere că, în această echipă, vom asigura cea mai bună administrare a judeţului”, a declarat Ionel Arsene, preşedinte Consiliul Judeţean Neamţ.

Conform mandatului, Vlad Angheluţă va reprezenta instituţia în raporturile cu terţii. Decizia de numire a lui Ioan Vlad Angheluţă a fost semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ pe data de 12 septembrie.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0