Vizită în Franţa pentru turbinele de la microhidrocentrală

Unul dintre funcţionarii din cadrul Primăriei Municipiului Roman a plecat, luni, în Franţa, pentru a discuta cu producătorii turbinelor pentru microhidrocentrală.

Mihail Vacaru, şeful Serviciului de Achiziţii, este la a treia vizită în Franţa, în cadrul acestui proiect, şi de fiecare dată a fost însoţit de specialişti care lucrează la construcţia microhidrocentralei. „Scopul vizitei a fost acela de a vedea agregatele şi de a discuta cu producătorii turbinelor despre condiţiile livrării. Specialiştii care îl însoţesc pe colegul din primărie sunt interesaţi, în mod special, despre modalitatea de montare a turbinelor”, a afirmat Ovidiu Bojescu, city managerul municipiului Roman.

Partenerii francezi implicaţi în acest proiect au avut termen să finalizeze microhidroagregatele în luna decembrie a anului trecut, dar acestea nu vor fi aduse în ţară mai devreme de luna martie, întrucât aici nu există condiţii de depozitare a turbinelor.

Construcţia microhidrocentralei a început pe data de 28 mai 2012. Constructorul, SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi, va trebui să termine obiectivul în luna mai 2014. Valoarea contractului este de 22.210.674,52 lei, iar cei mai mulţi bani provin din fonduri europene. Toată lucrarea implică un volum de 6.300 de metri cubi de beton şi 280 de tone de oţel-beton.


COMENTARII

WORDPRESS: 0