Prima paginăActualitate

Vitezomani sancționați de polițiști, pe E 85

Vitezomani sancționați de polițiști, pe E 85

Dimensiune text

 

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, împreună cu cei din cadrul IPJ Bacău și IPJ Iași, au acționat pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

Duminică, 13 mai, în cadrul unui plan comun de acțiune pentru reducerea riscului rutier pe DN 2 – E 85 (drum național ce tranzitează și județele Neamț, Bacău și Iași), polițiștii din cadrul Serviciilor de Poliție Rutieră din cele trei județe au acționat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă regimul legal de viteză sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conştientizarea opiniei publice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră.

„În cadrul acțiunii, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care 49 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reținute 22 permise de conducere, dintre care 19 pentru viteză și trei pentru depășire neregulamentară, fiind constatată și o infracțiune la regimul circulației. Asemenea acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive”, informează IPJ Neamț.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0