Prima paginăEducatie

Vineri este ultima probă a bacalaureatului

Dimensiune text

Absolvenţii claselor a XII-a vor susţine vineri, 3 iulie, proba scrisă la alegere a profilului şi specializării din cadrul bacalaureatului. Probele scrise sunt singurele care se iau în calcul la stabilirea mediei finale.

Absolvenţii vor promova examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media lor finală este 6.

Primele rezultate din sesiunea iunie – iulie de la examenul de bacalaureat vor fi afişate luni, 6 iulie, în centrele de examen, până la orele 12. Tot pe 6 iulie, în intervalul orar 12.00 – 16.00, candidaţii nemulţumiţi de notele primite vor putea depune contestaţii. Rezolvarea contestaţiilor se va realiza în perioada 7 – 9 iulie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 10 iulie.

Absolvenţii care nu au promovat bacalaureatul sau care au absentat la prima sesiune mai au la dispoziţie aproape o lună de pregătire până la sesiunea din toamnă. Ei se pot înscrie pentru cea de-a doua sesiune de bacalaureat, în perioada 13 şi 17 iulie. Probele orale se vor desfăşura în perioada 17 – 21 august, iar probele scrise, în perioada 24 – 28 august. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.



COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • jana 5 ani

    http://bacalaureat.edu.ro/2015/
    aruncati o privire inainte sa induceti lumea in eroare.
    au avut loc urmatoarele modificari:
    7 iulie 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)
    7 iulie 2015 Depunerea contestaţiilor orele 16:00 –20:00)
    8-9iulie 2015 Rezolvarea contestaţiilor