Prima paginăSocialSanatate

Vin cardurile naţionale de sănătate

Dimensiune text

Până acum, au primit cardurile numai bolnavii dependenţi de dializă, care au făcut parte din proiectul pilot de testare a documentului.

La sfârşitul acestei săptămâni, preşedintele director al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ, juristul Radu Firăstrău, va merge la Bucureşti, împreună cu un reprezentant al Poştei Române, ca să semneze pentru ridicarea cardurilor naţionale de sănătate pentru primii 20% dintre nemţeni. „Cardurile acestea nu trec pe la noi, pe la Casa de Asigurări. Eu voi merge vineri la Bucureşti pentru a semna pentru preluarea lor, iar Poşta se va ocupa de distribuirea cardurilor către cetăţeni. Ele vor veni în cinci tranşe, de fiecare dată pentru câte 20% din asiguraţi. După ce vor ajunge la toată lumea, furnizorii de servicii medicale vor fi obligaţi să deţină cititoare de carduri, pentru ca acestea să devină funcţionale”, a declarat Radu Firăstrău.

Până în acest moment, 295 de bolnavi dependenţi de dializă din judeţul Neamţ au primit acasă cardurile naţionale de sănătate şi le folosesc deja, ele fiindu-le necesare pentru accesul în centrele de dializă din judeţ.

Se estimează că, până la sfârşitul lunii octombrie, vor fi livrate aproximativ 90% din cardurile de sănătate, Poşta Română urmând să livreze aceste documente destinatarilor în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.

COMENTARII

WORDPRESS: 0