Prima paginăSocial

Viitor teolog, a văzut prima dată marea la 20 de ani

Dimensiune text

20 de copii şi tineri de la Complexul „Familia Mea”  au petrecut o săptămână în tabăra de la Costineşti. Ionuț, student la Teologie în anul III, a văzut marea pentru prima dată.

20 de copii şi tineri din Complexul de Servicii „Familia mea” au primit cadou o tabără la mare. Însoţiţi de instructorii de educaţie Camelia Arghire şi Nicoleta Hrubă, copiii au petrecut clipe de neuitat în staţiunea Costineşti. Pentru unii a fost prima vacanţă la mare. Sponsorul acestei tabere a fost Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. „În fiecare an organizăm tabere la munte sau la mare. După un an de activitate şcolară este nevoie şi de puţină relaxare. Sunt, poate, cele mai frumoase momente de care aceşti copii, unii aflaţi chiar de la câteva zile de viaţă în centru, îşi vor aminti cu plăcere”, a spus Ionel Năstasă (foto), șeful Complexului de Servicii „Familia mea”.

Impresii de neuitat din vacanță

„Nu este prima dată când văd marea. Am fost la mare şi când eram în plasament la cineva. Am fost în multe tabere, la Neguleşti, Braşov, Sighişoara şi Maramureş, dar cel mai mult mi-a plăcut la mare. Am avut multe activităţi, ne-am distrat foarte bine. Cel mai mult mi-a plăcut la discotecă”, spune Maria.

Adolescenta consideră că tabăra de la Costineşti este cel mai frumos cadou pe care l-a primit, în acest an, în centru. A avut un an greu. De Evaluarea Naţională a trecut cu bine. Pentru că este pasionată de desen şi pictură, Maria a ales să studieze la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Piatra – Neamţ, la profilul industrie textilă/design vestimentar.

Pentru Mihaela, tabăra de la Costineşti va ocupa un loc special în albumul cu amintiri. În acest an a absolvit Şcoala profesională din cadrul Colegiului Tehnic „Danubiana”, specializându-se în meseria de brutar – patiser. Tânăra va părăsi centrul în această vară şi va pleca la „mama” din Italia, cum îi spune asistentului maternal care s-a ocupat mulţi ani de creşterea ei. „Am petrecut momente frumoase în centru şi am legat foarte multe prietenii. Voi păstra legătura cu doamnele din centru şi cu colegii mei. Clipele frumoase petrecute în centru nu le voi uita, oriunde mă voi afla”, a spus Mihaela.

Cristina a mai fost în tabără la mare. „Am organizat concursuri, întreceri de volei, ne-am «împuşcat» cu pistoale cu apă, am cântat, am dansat”, spune copila, elevă în clasa a VI-a.

„A fost o experienţă de neuitat”, spune Cătălin, student în anul II la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, profil biologie. „Mi s-a părut că timpul petrecut la mare a fost prea scurt. Ne-am implicat în toate activităţile, am făcut fotografii, filmuleţe, am lansat lampioane”, a spus studentul.

Tânărul spune că mai mult s-a distrat la mare decât în timpului primului an de studenţie. „A fost primul an, de acomodare şi m-am concentrat mai mult pe studiu”, spune Cătălin.

Ionuţ este unul dintre tinerii care a văzut pentru prima oară marea. „Aproape că îmi era frică să intru în apă. Colegii mei m-au ajutat să îmi înfrâng frica. A fost o săptămână de vis”, a spus Ionuţ, student în anul III la Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, specializarea Artă sacră.

Tânărul şi-a încărcat bateriile înaintea unui an dificil: „Trebuie să-mi pregătesc lucrarea de licenţă. Dacă totul va fi aşa cum mi-am propus, anul viitor vreau să dau admitere la master”.



COMENTARII

WORDPRESS: 0