Articol publicat în data de: sâm, 20 Mai 2017



[VIDEO] O locomotivă a luat foc în Gara Roman

 

Sâmbătă dimineață, 20 mai, în jurul orelor 11.00, un incendiu a izbucnit la locomotiva trenului personal Bacău – Suceava, în Gara Roman. Pompierii romașcani au intervenit pentru stingerea incendiului.

„Un lucrător din cadrul Gării Roman a anunțat dispeceratul nostru prin 112, la ora 10.58, că iese fum dintr-o locomotivă a trenului 5426, care circula pe ruta Bacău – Suceava. Trenul se afla în gară, iar în vagoane se aflau în jur de 30 de persoane, care au fost evacuate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Neamț a deplasat la fața locului două autospeciale pentru stingerea incendiilor, cu apă și spumă, încadrate cu opt pompieri militari. Incendiul nu se manifesta cu flacără, ieșea doar fum din locomotivă. La această oră (n.r. – 11.45) încă se fac manevre pentru deconectarea locomotivei de la rețeaua electrică, pentru a fi îndepărtată de lângă vagoane și pentru a putea interveni”, a declarat sublocotenent Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform reprezentanților ISU Neamț, în momentul producerii incendiului, trenul era în mers, în apropiere de gară. Mecanicul a observat că ieșea fum de la compartimentul motoarelor, a oprit în gară, iar pasagerii aflați în cele două vagoane au fost evacuați. La momentul ajungerii pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta la compartimentul motoarelor electrice, fără flacără, cu degajare de fum intens. Intervenția pompierilor romașcani, după decuplarea locomotivei de la rețeaua electrică, a durat circa 30 de minute. În urma incendiului au ars cablajele electrice și anexe din materiale combustibile ale motoarelor electrice. Cauza probabilă a incendiului a fost, conform pompierilor, un scurtcircuit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. Dan Danut spune:

    Fiti atenti PSD la fiecare alegri vine cu un alt candidat!Eu cred ca a platit pe cineva PSD ca sa arda aceasta locomotiva !

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close