Victoria Coronei Braşov avantajează HCM Roman

Victoria echipei braşovene ASC Corona, 22-20 în deplasare cu Dunărea Brăila, în partida din etapa a 15-a a Ligii Naţionale feminine de handbal, disputată în 3 februarie, avantajează în această fază a competiţiei pe HCM Roman.

Corona s-a apropiat la 6 puncte de locul I ocupat de HCM Baia Mare, dar mai are şi nouă puncte avans faţă de HCM Roman, cea care se află pe locul al treilea. Jocul rezultatelor avantajează, în acest moment, echipa din Roman pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, cei care nu pot decât să se bucure că se pot baza pe handbaliste de mare valoare. Nici ele nu pot fi tot timpul la cotă maximă. Este grup unit în echipa HCM Roman şi va veni şi faza play-off. Până atunci, HCM Roman este pe poziţia a treia în clasament, una care trebuie păstrată până la finalul returului.
Etapa a 15-a: HCM Baia Mare – CSM Cetate Deva 31-22, CSM Ploieşti – CSM Bucureşti 28-27, HCM Râmnicu Vâlcea – HCM Roman 23-27, Universitatea Neptun Constanţa – HC Zalău (4 februarie), Dunărea Brăila – Corona 2010 Braşov 20-22, Universitatea Jolidon Cluj – SCM Craiova 33-22. Partida dintre CSM Bucureşti şi HCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a 14-a, a fost reprogramată în 5 februarie. În etapa a 16-a, majoritatea meciurilor se vor juca sâmbătă, 8 februarie: HCM Roman – CSM Ploieşti, HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea, SCM Craiova – Dunărea Brăila, CSM Bucureşti – HCM Baia Mare. Joi, 6 februarie, se va juca în devans partida dintre CSM Cetate Deva şi Universitatea Jolidon Cluj. Corona Braşov – Universitatea Neptun Constanţa a fost reprogramat vineri, 7 februarie.

Clasament

1 Baia Mare151401439-32943
2 Braşov151212437-36937
3 Roman15915349-33328
4 Cluj15906430-40927
5 Brăila15816343-32325
6 Zalău14806323-31324
7 Bucureşti14617364-36019
8 Deva15537387-37918
9 Craiova*15519349-38415
10 Constanţa143110316-37110
11 Ploieşti153111354-44110
12 Vâlcea140212314-3942

*SCM Craiova a fost penalizată cu un punct din cauza folosirii unei handbaliste fără drept de joc în meciul cu HC Zalău


COMENTARII

WORDPRESS: 0