HomeActualitateEconomie

Victor Ponta: „Despăgubiri pentru culturile afectate de secetă”

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri seara, că România va fi afectată de seceta din această vară şi că a discutat cu ministrul Agriculturii despre acordarea unor despăgubiri pentru cei care au culturile afectate. „În această vară avem veşti bune – 3,7% creştere, suntem pe locul doi în Europa, lucrurile se văd şi la alimente, şi în turism. În schimb, avem şi o veste proastă, şi anume seceta din agricultură, care ne va afecta cu siguranţă. Am vorbit cu ministrul Agriculturii, ne pregătim pentru partea de despăgubiri pentru cei care au avut terenuri. La grâu nu e aşa de grav, la porumb e mai rău. Cu siguranţă, seceta de anul ăsta se va vedea până la sfârşitul anului şi, atunci, hai să luăm nişte măsuri să dăm stabilitate celorlalte ramuri economice, în aşa fel încât ceea ce scade din agricultură să putem compensa pe partea cealaltă”, a spus Ponta, într-o emisiune televizată.

Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a declarat, joi, că a depus la cancelaria premierului Victor Ponta o solicitare de „asigurări ferme că evaluarea pagubelor cauzate de seceta prelungită din această vară va fi una corectă”, iar fermierii „vor primi ce li se cuvine în urma acestui caz de calamitare masivă a recoltelor”. El a mai precizat faptul că această problematică a cărei analiză şi soluţii „impun strictă urgenţă” va fi abordată în cursul unei întâlniri pe care reprezentanţii asociaţiilor de fermieri români urmează a o avea cu premierul Victor Ponta în cursul zilei de luni, la Palatul Victoria.

Comentarii

WORDPRESS: 0