Prima paginăPolitica

Viceprimarul Radu Samson: „Am dorit o funcție din care să pot să-mi asum responsabilități și răspundere”

Viceprimarul Radu Samson: „Am dorit o funcție din care să pot să-mi asum responsabilități și răspundere”

Dimensiune text

 

Joi, 19 noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată a noului Consiliu Local a fost desemnat, prin votul consilierilor locali romașcani, noul viceprimar al municipiului Roman, care va face echipă cu primarul Leonard Achiriloaei.

Dintre cele cinci formațiuni politice care au reprezentare în Consiliul Local – PNL, PSD, USR-PLUS, Partidul Împreună Pentru Moldova și ProRomânia – doar două au făcut propuneri pentru noul viceprimar: USR-PLUS l-a propus pe consilierul local Radu Constantin Samson, iar PSD l-a propus pe consilierul Ionuț Ciocoiu.

Procedura de vot secret a fost întreruptă și a trebuit reluată după ce consilierul local Radu Cătălin Curpăn a descoperit că pe buletinele de vot fusese trecut greșit numele candidatului USR-PLUS. Câștigătorul votului pentru desemnarea noului viceprimar a fost Radu Samson, cu 12 voturi, în timp ce Ionuț Ciocoiu a obținut șase voturi, iar trei voturi au fost nule.

Cu aceeași ocazie s-a conturat și noua majoritate simplă din Consiliul Local Roman, cu cei opt consilieri PNL și cei patru de la USR-PLUS – fapt confirmat, de altfel, de noul viceprimar Radu Samson și de primarul Leonard Achiriloaei în declarațiile de după ședință.

„Este o oportunitate, recunosc, pentru mine. Atunci când am intrat în politică, am intrat cu scopul de a ajunge într-o funcție din care să pot să-mi asum responsabilități și răspundere, iar funcția de viceprimar este o funcție de autoritate publică ce are atribuții executive și, împreună cu domnul primar, cu siguranță vom căuta soluții la toate problemele. Acolo unde este diferență de viziune – între oricare doi oameni pot exista diferențe de viziune – vom găsi și consens. Și, pentru a elimina orice speculație, pentru că suntem în timpul unei campanii electorale pentru alegerile parlamentare, noi colaborăm și cu siguranță vom colabora pentru interesele comunității – și nu există o relație de subordonare între un partid și celălalt, ca într-o casă, ca într-o familie, suntem ca doi frați, ne așezăm la masă, discutăm și găsim soluții pentru orice problemă. Până la urmă, faptul că există reprezentanți de la două partide acum în aparatul executiv al primăriei demonstrează că la Roman există democrație și că mai multe forțe politice pot lucra împreună pentru a găsi cele mai bune soluții pentru comunitate”, a afirmat viceprimarul Radu Samson.

„Îi felicit pe toți colegi din Consiliul Local, le-am urat tuturor mult succes. Sper ca, alături de mine și viitorul viceprimar al municipiului Roman, să reușim să facem o echipă constructivă, dedicată și cu bună-credință. Am convingerea că toți au înțeles acest mesaj constructiv pe care l-am transmis, sunt convins că și domnul viceprimar Radu Samson e de aceeași părere cu mine și cred că o echipă tânără și cu aceste idei de început nu poate fi decât de bun august pentru dezvoltarea viitoare a municipiului Roman”, a declarat primarul Leonard Achiriloaei.

Conform organigramei primăriei în forma votată de fostul consiliu local în luna octombrie, viceprimarul Radu Samson va gestiona Direcția de Asistență Socială, Direcția de Taxe ș Impozite Locale și Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Cristian 2 săptămâni

    O sa vedem ce stiti sa faceti d-le Samson! Pana acum ati aratat cu degetul in stanga si in dreapta, ati mimat alegerile in cadrul organizatiei locale USR, v-ati trecut partidul pe, PERSOANA FIZICA, ca sa ajungeti la „cascaval”! Ati facut la fel cum fac ceilalti politruci de la PSD si PNL!