HomeRoman

Viceprimarul municipiului Roman, născut de ziua lui Eminescu

Marți, 15 ianuarie, viceprimarul Lucian Micu împlinește 37 de ani. Tânăr, dar cu o bogată experiență de viață, Lucian Micu este de părere că familia (foto) a fost principala sursă de energie și putere pentru a trece peste toate obstacolele și pentru a-și atinge scopurile.

 

 

Viceprimarul municipiului Roman are tot ce-și poate dori cineva de la viață: o familie frumoasă, o afacere de succes și, de anul trecut, o funcție publică cu ajutorul căreia poate oferi ajutor celor din jur. „Ca să ajung aici am muncit intens, indiferent de proiectul căruia m-am dedicat. Uneori, pentru a duce la capăt o activitate, mi-am sacrificat familia, în sensul că nu am petrecut atât de mult timp împreună, așa cum ne-am fi dorit. Și vreau să mulțumesc familiei mele pentru că a fost alături de mine de-a lungul timpului și pentru tot sprijinul acordat„, a spus Lucian Micu.

Al doilea om din administrația publică locală susține că secretul succesului este corectitudinea. „Trebuie să fii corect cu oamenii. De fiecare dată când am făcut ceva, am avut putere să îi privesc în ochi pe oamenii cu care m-am întâlnit, nu mi-a fost rușine. Chiar dacă această corectitudine s-a soldat, uneori, cu pierderea capitalului de imagine„, a completat sărbătoritul.

Marți, Lucian Micu va sărbători prin muncă, mai ales că se întoarce din concediu și primarul Laurențiu Leoreanu, iar ziua va începe cu o amplă ședință operativă. În plus, pentru că este născut în aceeași zi cu Mihai Eminescu, viceprimarul va participa la mai multe activități dedicate marelui poet. După-amiază, însă, Lucian Micu va fi aniversat de cei dragi lui, în mod special de soția Anca și de cele două fiice, în vârstă de șapte, respectiv zece ani.

 

O viață ca un roman

 

Viceprimarul Romanului are poveste de viață aparte. Născut la Bârlad, Lucian a crescut, până la vârsta de 14 ani, la bunici. De la ei și de la părinți a învățat ce sînt munca, banul, caracterul omului, simplitatea și generozitatea. În 1998 a terminat Facultatea de Drept și, în același an, pe data de 24 septembrie, s-a căsătorit. La patru zile de la nuntă a plecat în armată. După ce Lucian a terminat armata, soții Micu au luat decizia de a pleca să lucreze în Italia. Nu s-au ferit de munca fizică, dar, după câțiva ani, au decis că nu este cazul să mai lucreze pentru alții, așa că s-au întors în țară și, cu banii strânși, au deschis o firmă care are ca obiect principal de activitate prestări de servicii în domeniul juridic și economico-financiar. În timp, serviciile oferite de firmă s-au axat mai ales la traduceri autorizate și servicii apostile Haga, vânzări bilete de avion, înființări de societăți comerciale și expertiză și evidență contabilă.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • sorin 11 ani ago

    Maxim ai spus-o fata! Esti cea mai tare! Tine-o tot asa ca ai sa ajungi departe!

  • LA MULŢI ANI ! Dv….succes, un nou an,cu dreptul…iar familia să vă sărbătorească!…O
    cupă de şampanie roz! (e şi preferinţa mea…)

  • 24 oct 1998, nu 24 sept(casatoria)