Prima paginăNeamt

Viața la stână, la 77 de ani

Dimensiune text

Pentru Gheorghe Ciumașu, în vârstă de 77 de ani, din comuna Moldoveni, animalele reprezintă toată averea. Săteanul se ocupă de creșterea animalelor de când se știe și transmite noii generații o îndeletnicire străveche a zonei.

 

 

„Sunt născut printre animale. Aveam patru ani când mergeam cu tata la stână. De la el am deprins cum trebuie îngrijite animalele și am învățat că, dacă îți este drag de ele, te scot din nevoie”, explică bătrânul.

În perioada comunistă, creșterea animalelor era, spune Gheorghe Ciumașu, profitabilă. „În perioada sărbătorilor de Paști, vindeam mieii de acasă, dar, în ultimii ani, vânzările au mers din ce în ce mai prost. Am fost nevoiți să vindem mieii în viu, pentru că pielea nu mai are căutare și o aruncam. Nici lâna nu o putem vinde așa cum se întâmpla în trecut. Anul acesta, de exemplu, nu am vândut niciun miel. Câteodată spun că nu merită să mai creștem animale, pentru că sunt cheltuieli prea mari. De aceea, nu mi-am făcut niciodată planuri, dar am fost răbdător”, spune bătrânul.

stana 19061Cu toate acestea, Gheorghe Ciumașu nu se poate despărți de animale. Averea lui a sporit în timp, ajungând la 260 de oi și 70 capre. „Ne-am orientat înspre creșterea caprelor. Nu aduce câștiguri rapide, pentru că iezii cresc mai greu decât mieii. Un ied crește în două luni cât un miel într-o lună. Iarna le trebuie căldură. Avem grajd, dar, uneori, îi mai aducem și în casă. În comparație, mieii sunt mult mai rezistenți”, spune bătrânul. În privința creșterii caprelor, Gheorghe Ciumașu spune că s-a orientat după preferințele oamenilor. Explicația este dată de faptul că laptele și carnea de capră sunt, spune baciul, de o calitate superioară.

La cei 77 de ani, bătrânul este coordonatorul bacilor de la stână. „Sprijinul familiei este foarte important, dacă vrem ca această activitate să fie continuată pe cale tradițională. Am transmis și băieților mei tradiția. Munca la stână, în aer liber, înseamnă, înainte de toate, sănătate”, a spus Gheorghe Ciumașu.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • paul 8 ani

    NOTA 2 pentru articol. Am renunțat dupa prima fraza.