Venit de aproape 550.000 de lei din ştrand

Dimensiune text

Aproape 650.000 de lei a câştigat bugetul local, în câteva luni, din activităţile derulate în ştrand şi în parcul municipal. Cea mai mare sumă provine din zona de bazine a ştrandului, acolo unde încasările au depăşit 500.000 de lei.

„Încasările la ştrand au fost: pe luna iunie – 30.152 de lei, pe iulie – 243.868 de lei, pe august – 200.241 de lei, pe septembrie – 30.967 de lei. Totalul încasărilor din ştrand se ridică, în acest sezon, la 505.227 de lei. La acestea se adaugă încasări din chirii – 16.500 de lei, încasări la foişoare – 5.166 de lei, încasări la parcări – 14.150 de lei. Totalul încasărilor complexului de agrement se ridică la 541.043 de lei”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

În ceea ce priveşte cheltuielile, acestea au fost de 73.800 de lei pentru plata utilităţilor, 150.000 de lei au fost cheltuielile cu personalul, paza şi ordinea, iar pentru consumabile – cum ar fi soluţii de curăţenie şi de tratarea apei -, medicamente, întreţinere spaţii verzi, curăţenie şi mentenanţă s-au cheltuit 311.750 de lei. Totalul cheltuielilor este de 535.550 de lei. Aceste cheltuieli se „împart” la peste 60.000 de utilizatori care au intrat la ştrand în această vară.

Și Serviciul Administrare Parc Municipal a făcut bilanţul sezonului cald. Totalul încasărilor pentru închirierea ambarcaţiunilor şi a terenului de minifotbal au fost de 1.950 de lei pentru lunile martie şi aprilie, de 16.375 de lei pentru luna mai, 16.380 de lei pentru luna iunie, 22.750 de lei pentru luna iulie, 31.820 de lei pentru luna august şi 9.410 lei pentru luna septembrie. Totalul încasărilor este de 98.685 de lei. Din acestea, peste 76.000 de lei reprezintă încasări din închirierea bărcilor şi a hidrobicicletelor.



COMENTARII

WORDPRESS: 0