Vânt puternic până marți * Prins băut la volan * Găsită inconștientă

Vânt puternic până marți

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteorologică care este valabilă până marți, 8 ianuarie, la ora 14.00. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, dar, mai ales, în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor fi de 55 – 70 kilometri pe oră. La munte, rafalele vor depăși 90 kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada. În Moldova vor fi ninsori în general slabe, dar temporar viscolite, pe parcursul zilei de luni. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin atenționări sau avertizări meteorologice ulterioare.

 

Prins băut la volan

 

În ziua de 5 ianuarie, în jurul orei 14.00, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Roman l-a depistat, pe strada Profesor Dumitru Mărtinaș, din Roman, pe Eugen T., în vârstă de 40 de ani, din localitate, care conducea un autoturism având în aerul expirat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur. În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

Găsită inconștientă

 

Sâmbătă, în jurul orei 14.30, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la blocul nr. 5 de pe Aleea Tudor Vladimirescu, din municipiul Roman. Apelul la 112 a fost dat de persoane care locuiesc în acel bloc, îngrijorate că o vecină a lor nu le mai răspunde la ușă. La fața locului s-a deplasat un echipaj, iar pompierii au reușit să intre în apartament abia după ce au forțat un geam. Proprietara, Valeria G., în vârstă de 90 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență și a fost transportată de o ambulanță la Spitalul de Urgență Roman.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0