Vaccin periculos

Zeci de părinți din întreaga țară au reclamat faptul că, după ce au fost vaccinați împotriva tuberculozei, copiii lor au dezvoltat reacții adverse puternice. Vaccinul administrat este importat din Danemarca.

 

Medicii epidemiologi au intrat în alertă, iar problema urmează a fi analizată de experți din cadrul Ministerului Sănătății. Anul trecut, după ce Institutul Cantacuzino a încetat să mai producă acest vaccin, autoritățile sanitare au decis să importe vaccin din Danemarca.
Acest vaccin se plia cel mai bine atît pe compoziția vaccinului românesc, cît și pe modul de administrare, în sensul că schema de vaccinare era neschimbată. Dacă la vaccinul românesc nu s-au semnalat reacții adverse, în vara anului trecut, după ce a fost înlocuit cu vaccinul din Danemarca, părinții au început să semnaleze faptul că tot mai mulți copii au făcut reacții adverse după vaccinare. Aceste reacții adverse erau specificate, de altfel, și în prospectul care însoțește vaccinul, doar că acum sînt mai puternice„, a declarat medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu, șeful Serviciului epidemiologic din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Potrivit acesteia, reacțiile adverse după acest vaccin sînt de două tipuri: o reacție prelungită  la cicatricea de după vaccinare și inflamarea ganglionilor axilari. „De regulă, cicatricea dispărea în maxim două luni, iar inflamarea ganglionilor e acum mult mai puternică. Dacă anul trecut nu s-a semnalat nici un caz de reacție adversă, anul acesta numărul cazurilor s-au înmulțit, iar reacțiile sînt mai puternice. Am primit o informare de la București și am avertizat toții medicii din rețeaua de vaccinare să monitorizeze mai atent toate aceste cazuri. Urmează ca experții să stabilească de ce se produc aceste reacții. Anul acesta, la nivelul întregului județ s-au înregistrat șapte cazuri de reacții adverse din cauza vaccinului BCG„, a precizat medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0