Prima paginăSocial

Vacanță Pro-Integritate pentru elevii Colegiului Tehnic „Miron Costin”

Vacanță Pro-Integritate pentru elevii Colegiului Tehnic „Miron Costin”

Dimensiune text

 

 

A fost o vacanță altfel pentru membrii Clubului de dezbateri de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, deoarece au fost selectați să participe la proiectul „Gândesc, vorbesc și acționez Pro-Integritate!”, inițiat de Direcția Generală Anticorupție (DGA), susținut de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană de Tineret și Sport.

Trei dintre ofițerii DGA, Rareș Bostan (DGA Neamț), Alexandra Ivănuț (DGA Sibiu) și Lavinia Roșu (DGAConstanța) participau, în 2017, la o competiție de dezbateri la Costinești, „Lideri pentru integritate”, organizată de unul dintre colegii lor din București, Dan Moldoveanu, și au simțit că au ceva de oferit, mai ales tinerilor, dar și de primit de la ei. Astfel, s-a născut proiectul „Gândesc, vorbesc și acționez Pro-Integritate!”, care i-a antrenat pe liceenii din județele Neamț, Sibiu și Constanța, în școlile din județul Neamț activitatea fiind popularizată de către inspector responsabil cu activitatea extrașcolară Ioan-Romeo Roman, din cadrul ISJ Neamț.

Proiectul s-a desfășurat în trei etape, competiția urmând modelul și regulamentul dezbaterilor. În prima etapă, 18-23 iunie, care s-a desfășurat în Centrul de Agrement Oglinzi, Neamț, au intrat în competiție câte șase echipe din fiecare județ partener al proiectului, urmând, ca la finalul rundelor de dezbateri, să se califice, pentru a doua etapă a proiectului, cinci dintre cele șase echipe intrate în concurs.

 

Județul Neamț a fost reprezentat cu succes de Colegiul Naţional „Petru Rareş” (coordonator profesor Simona Huţu), Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ (profesor Gianina Buruiană), Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman (profesor Paraschiva Buciumanu), Liceul cu Program Sportiv Roman (profesor Mirela Bumbu), Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, Agapia (profesor Radu Pintilie) și Liceul „Vasile Conta”, Tîrgu Neamț (profesor Emanuel Bălan).

La finalul celor 12 runde de dezbateri, în care echipele din Neamț au jucat doar cu cele din județele Constanța și Sibiu, s-a făcut clasamentul în funcție de punctajele acumulate, calificându-se pentru a doua etapă a competiției echipele : Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamț, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia și Liceul cu Program Sportiv Roman.

 

A doua etapă a competiției, s-a desfășurat în Centrul de Agrement Râul Sadului, Sibiu, în perioada 4 – 9 iulie, urmând ca pentru a treia etapă să se califice patru dintre cele cinci echipe râmase în concurs. În urma adunării punctajelor, a părăsit competiția echipa Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia.

Echipa Colegiului Tehnic „Miron Costin” Roman, coordonată de profesor Buciumanu Paraschiva și formată din elevele Sabina Aștefănoaei, Cătălina Cimpoer, Georgiana Grațiela Tulbure și rezervele Mioara Elena Soproșanu și Antina Nicoleta Tăbuică, a acumulat, în fiecare etapă, punctaje bune și foarte bune, astfel încât, în etapa finală a concursului, care s-a desfășurat în Tabăra „Luminița” din Eforie Sud, între 13 – 18 august, a ocupat a opta poziție, în condițiile participării la dezbateri cu toate echipele rămase în concurs, indiferent de județ.

 

Temele provocatoare ale moțiunilor au fost anunțate fie cu ceva timp înainte, fie impromptu, au fost propuse fie de organizatori, fie de către elevii arbitri, coordonați de Cătălin-Mihăiţă Mihai, profesor de psihologie la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti. Organizatorii au urmărit, pe de o parte, să-i conștientizeze pe tineri în ce privește consecințele dezastruoase pe care le provoacă în societate corupția, iar, pe de altă parte, să-i pună în contact cu valorile culturale și spirituale ale locurilor vizitate.

„Dacă Neamțul i-a purtat pe tineri în ținuturile magice ale poveștilor lui Creangă, i-a ridicat pe culmile Cetății Neamțului și i-a coborât pe aleile dintre chiliile Mănăstirilor Agapia și Văratec, Sibiul i-a decuplat de la lumea virtuală (în tabăra de la Râul Sadului nu există semnal nici pentru televizor, nici pentru telefon, nici internet, indiferent de rețea) și i-a adus pe toți mai aproape de natură, tinerii având ocazia să facă o adevărată baie de frumusețe datorită drumețiilor de pe Valea Sadului. Demonstrația de dresaj canin oferită de Centrul Chinologic «Dr. Aurel Greblea» și vizitarea centrului vechi al Sibiului ne-au mai pus în contact cu lumea, în rest, tabăra era ca o comunitate izolată a tinerilor care lucrau intens la moțiuni, dorind din tot sufletul să învețe, în liniște, să aplice principiile democrației autentice. În ultima tabără, la Eforie Sud, am fost introduși într-o atmosferă opusă celei de la Sibiu. Deși ne bucuram din plin de mare – unii dintre elevi au văzut-o pentru prima dată -, de soare, de vacanță, de muzică, de aglomerație și de vizitele la Acvariu, la Delfinariu și pe navele «Regina Maria» și nava școală «Mircea», eram permanent cu gândul la rundele finale ale competiției pentru a-i cunoaște pe tineri și în cea mai frumoasă ipostază, aceea de învingători”, afirmă profesor Paraschiva Buciumanu.

„Cele trei tabere au fost unele dintre cele mai frumoase experienţe ale mele. Am văzut și explorat locuri noi, dar cel mai important e că am avut ocazia de a cunoaşte oameni de valoare cu o gândire extraordinară, dar m-am cunoscut și pe mine. Am avut posibilitatea de a mă analiza și de a mă dezvolta, de a-mi crea, dar și de a-mi descoperi aptitudini pe care nu credeam să le am. Aceste tabere mi-au deschis orizonturi în ceea ce privește gândirea și mă bucur că am avut ocazia de a-mi împărtăși punctul de vedere în multe domenii cu alți oameni care m-au ascultat”, spune Cătălina Cimpoer.

„A fost, într-adevăr, o experiență trăită și simțită din plin. După cum am spus și în ultima etapă, am luptat pentru noi și ne-am spus cuvântul. Ne-am simțit ascultați și apreciați. Ne-am dezvoltat atât personal, cât și ca echipă. Am văzut locuri noi unde nu credeam că voi avea posibilitatea să ajung curând. A meritat tot efortul depus ca, în final, să simt că am făcut totul cu drag, iar pentru toate acestea se cuvine să-i mulțumesc doamnei diriginte, care m-a intuit foarte bine atunci când m-a pus față-n față cu aceste provocări”, afirmă Georgiana-Grațiela Tulbure.

„Pentru mine a fost cea mai frumoasă experiență trăită vreodată. Mergând pentru prima dată într-o tabără, am crezut că totul o să fie anost, însă nu a fost așa. Din contră, a fost chiar distractiv.Am avut ocazia de a întâlni oameni foarte prietenoși și amabili care erau gata să te asculte oricând. Oamenii, marea și plaja au făcut ca această tabără să fie una extraordinară, o tabără în care aș merge iar și iar, cu cea mai mare plăcere”, consideră Mioara-Elena Soproșanu.

„Au triumfat toți, au învățat să se tolereze, să-și exprime opinia în legătură cu un subiect, au legat prietenii, s-au distrat și, cel mai important, au realizat că este important să-și dezvolte gândirea critică, documentându-se eficient și să participe activ la viața comunității, prin exersarea practicilor democrației, devenind adevărate celule de rezistență în lupta anticorupție și formatori de cetățeni integri”, a mai precizat profesor Paraschiva Buciumanu.

 

Delfinariul din Constanța

 

 

Vizită în Portul Constanța

 

Drumeție în munți spre Cetatea Neamțului

 

Cursuri de prim ajutor – Echipaj de pompieri din Tîrgu Neamț

 

Exercițiu demonstrativ de dresaj canin, la Sibiu

 

Valea Sadului, Sibiu

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0