USR Neamț organizează cea mai mare dezbatere din zona Moldovei cu candidați ai partidului la alegerile europarlamentare

USR Neamț organizează cea mai mare dezbatere din zona Moldovei cu candidați ai partidului la alegerile europarlamentare

 

 

Filiala Neamț a partidului Uniunea Salvați România organizează vineri, 26 octombrie, o amplă dezbatere între membrii organizației și o parte dintre candidații care s-au înscris în cursa internă pentru stabilirea listei de candidați la alegerile europarlamentare de anul viitor. Evenimentul, la care sunt așteptați să participe 20 dintre cei 80 de membri care și-au anunțat candidatura, se va desfășura în sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” din cadrul Primăriei Municipiului Roman începând cu ora 16:30.

„Iată că seria dezbaterilor cu membrii USR care s-au înscris în competiția internă pentru a fi candidații partidului la alegerile europarlamentare continuă și, de această dată, evenimentul va avea loc la Roman. Mă bucur că fac parte dintr-o formațiune politică unde nu pixul șefului este cel care scrie numele candidaților pe lista finală, ci votul fiecărui membru. Așa arată normalitatea democratică. Păcat că am ajuns să o experimentăm abia la aproape 30 de ani distanță de la căderea comunismului, însă am speranța că va fi un exercițiu interesant și plin de învățături. Invit și aștept orice cetățean interesat de această dezbatere să fie prezent vineri la sediul Primăriei Roman”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a politicii românești, un partid participant la procesul electoral alege să constituie lista de candidați prin votul tuturor membrilor săi.

„Prin organizarea acestui «festival al democrației», Uniunea Salvați România demonstrează că este un partid pregătit să își asume un rol important pe scena politică românească și europeană. Noi, cei de la USR Neamț, suntem onorați de interesul celor 20 de candidați pentru participarea la dezbaterea pe care o organizăm. Însă, acest eveniment este în egală măsură și despre publicul USR și, pentru acest motiv, îi invităm pe toți cei interesați să ne cunoască, să asiste și să participe activ din public la această dezbatere”, a declarat Radu Samson, președintele USR Neamț.

Printre cei 20 de candidați participanți la dezbatere se află și Alin Buzdugan, membru al filialei locale USR Roman.

Evenimentul este deschis publicului larg, orice cetățean interesat putând să ia parte la dezbatere. Accesul în sala de festivități a Primăriei se va face în intervalul orar 16:00 – 16:30.

USR Neamț
Comunicat de presă

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0