„USL își respectă angajamentul de a stîrpi jaful și corupția”

Declarația este făcută de senatorul Ioan Chelaru, într-un comunicat de presă remis redacției.

 

În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului de marți, 12 iunie 2012, a fost adoptată „Declarația privind sprijinirea implementării noii Strategii Naționale Anticorupție 2012 – 2015”. Este o dovadă incontestabilă a afirmării voinței Guvernului USL condus de Victor Ponta, precum și a parlamentarilor USL de a lupta împotriva corupției din România.

Prin această declarație, Parlamentul, prin noua majoritate, își afirmă sprijinul politic pentru principiile și obiectivele strategiei anticorupție, prin asumarea responsabilității, în calitatea lui de putere legiuitoare, de a promova adoptarea cadrului legislativ necesar.

Lupta anticorupție nu ține de culoarea politică, dacă ești la guvernare sau nu, dacă ai influență sau nu. În raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, din februarie 2012, se semnalează progresele făcute de România în lupta anticorupție și se cere un sprijin și o susținere politică pentru ca aceasta să poată continua.

Declarația adoptată de Parlament la solicitarea premierului Victor Ponta ar trebui să pună capăt speculațiilor de orice fel referitoare la seriozitatea cu care USL privește îndeplinirea condiționalităților din Mecanismul de Cooperare și Verificare, la seriozitatea față de Uniunea Europeană în această materie, dar mai ales la angajamentul pe care USL și l-a luat față de cetățenii români, de a stîrpi jaful și corupția și de a le asigura un trai decent.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0