Ursărescu vrea, dar nu poate: Îngerii lui Dan Diaconescu ne trimit în Iad

* şedinţa extraordinară de Consiliu Judeţean nu a mai avut loc * trei din consilierii care au semnat cererea de convocare nu au mai venit la şedinţă * reprezentanţii USL spun că de vină este boicotul celor de la APEL * absenţa a doi consilieri PP-DD şi a unui consilier PNL a rupt lanţul de iubire din „parlamentul judeţean”

 

Ședinţa de Consiliu Judeţean (CJ) Neamţ,  convocată prin dorinţa a 18 consilieri judeţeni, şi a cărei miză era schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui Gabriel Farcaş, nu s-a ţinut vineri, din lipsă de cvorum. Întîlnirea consilierilor în sala de şedinţe a fost fixată pentru vineri, 10 august, la ora 15.00. La momentul stabilit, doar 16 consilieri au răspuns „prezent” convocării, situaţie în care nici unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi nu a putut fi supus dezbaterii. Cei care au lipsit au fost Iulia Șerban şi Vasile Ploscaru, de la PP-DD, şi Gabriel Pavăl, de la PNL, plecat în Turcia.

Evident, reacţiile nu au întîrziat să apară. Dorinel Ursărescu, liderul grupului USL din cadrul CJ Neamţ, a arătat cu degetul spre cei din grupul APEL şi spre funcţionarii din Consiliul Judeţean. „Noi, vineri dimineaţă, nu eram siguri că şedinţa se va ţine, din cauză că cei din secretariatul Consiliului Judeţean nu au publicat anunţul de participare pe site sau în presă. Abia cu cîteva ore înainte de şedinţă ni s-a comunicat că şedinţa va avea loc. Oamenii din instituţie nu şi-au putut face treaba din cauza presiunilor la care au fost supuşi. Iar cei din APEL au boicotat şedinţa, aşa cum au făcut şi la referendum„, a afirmat, extrem de revoltat, Dorinel Ursărescu.
Întrebat de ce joi, cu o zi înainte, a afirmat că şedinţa va avea loc – dacă nu era sigur de acest lucru -, consilierul judeţean s-a justificat prin aceea că „spera ca şedinţa să se desfăşoare„.

Cît priveşte credibilitatea unor gesturi fără finalitate, liderul PNL Neamţ a afirmat că el şi colegii vor fi perseverenţi şi vor repune proiectul de schimbare din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean pe ordinea de zi a următoarei şedinţe.

Colegii de uniune ai lui Dorinel Ursărescu a preferat să se exprime printr-un comunicat de presă. „Ne exprimăm indignarea faţă de atitudinea iresponsabilă a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, domnul Culiţă Tărîţă, a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Neamţ şi a consilierilor judeţeni din grupul alianţei APEL, care au boicotat această şedinţă rămînînd conectaţi la o stare de spirit nocivă indusă de preşedintele suspendat Traian Băsescu, încălcînd dispoziţiile Legii 215/2001 a Administraţiei publice locale, republicată, şi ale Legii 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, atitudine care sfidează mandatul încredinţat de cei peste 220.000 de alegători care s-au prezentat la vot pe 10 iunie 2012. Ne exprimăm convingerea că preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi grupul de consilieri APEL vor înţelege, în cele din urmă, că mandatul încredinţat de populaţia din judeţul Neamţ îi obligă la o atitudine responsabilă„, se arată în documentul semnat de grupul consilierilor USL din cadrul CJ Neamţ.


Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • un spectator 7 ani

    ce se petrece la nivel central se-ncearca si-n teritoriu….sunteti plini de rautate si venin pnl-isti si restul de uslasi ai acestor vremuri…ve-ti ramane o amintire trista in istoria acestei biete tari…..acest element dezgustator care se cheama Ursarescu este cel mai potrivit exponent al lui Antonescu……..un trantor care n-a reusit in afaceri si traieste din politica.

    • pentru spectator 7 ani

      Su dumneavostra , domnule ,, spectator,, veti ramane o amintire trista a gramatici limbii romane! Corect se scrie,, veti ramane ” ! Este forma de viitor a verbului,, a ramane ” !

  • vasile 7 ani

    Parca spunea domnul Culita Tarita ca nu tine seama de apartenenta politica ci va urmari interesele oamenilor si a judetului , mi se pare ca s a schimbat prea repede dupa cum este si proverbul : Lupul schimba parul dar naravul ba,,

  • anton 7 ani

    era mai bine pentru voi sa nu va fi nascut , clica de pungasi.
    voi .. si ceilalti asemenea voua reprezentati ce-a plamaduit mai rau pamintul romanesc
    dea lungul intregii sale istorii .