[UPDATE] Medicul Cătălina Pălăncianu este noul manager al Spitalului Roman

Dimensiune text

Miercuri a fost numit managerul interimar la Spitalul de Urgență Roman. Medicul Cătălina Pălăncianu se află pentru a doua oară pe această funcție. Ea a condus unitatea și în perioada 1997 – 2001. Principalul obiectiv al managerului Pălăncianu este acreditarea Spitalului. Locul Cătălinei Pălăncianu în Consiliul Local va fi luat de profesorul Mihai Armanu.

 

Foto: Medicul Cătălina Pălăncianu și primarul Laurențiu Dan Leoreanu

 

Medicul Cătălina-Elena Pălăncianu, șeful Secției Medicină Internă, este noul manager al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Numirea Cătălinei Pălăncianu la cârma spitalului are loc după mai multe săptămâni în care primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, a căutat persoana cea mai potrivită pentru această funcție, după demisia medicului Mircea Coadă.

Miercuri, după ședința Consiliului de Administrație al spitalului, primarul Laurențiu Dan Leoreanu a prezentat managerul interimar al Spitalului. Medicul Cătălina Pălăncianu, în vârstă de 45 de ani, are la dispoziție șase luni în care să atingă două obiective importante, fapt care ar însemna, totodată, și păstrarea funcției. „În condițiile regionalizării care va fi făcută, Spitalul Roman are neapărată nevoie de acreditare. Spitatele județene se vor desființa și vor exista spitale regionale, care vor fi doar câte două-trei pe fiecare regiune în parte. Este foarte greu să concurăm cu spitalele regionale, care vin cu dotări și cu dimensiuni mari realizate de-a lungul timpului și, atunci, spitalul va trebui să-și găsească un loc și un rol determinant în regiunea Moldovei, iar clasificarea și finanțarea îi vor putea permite dezvoltarea în următorii ani„, a explicat primarul Laurențiu Dan Leoreanu contextul în care se dorește obținerea acreditării unității sanitare de la Ministerul Sănătății. Cel de-al doilea obiectiv major pe care îl are de dus la îndeplinire noul manager al Spitalului Roman este implementarea sistemului informatic, printr-un proiect cu fonduri nerambursabile de la Ministerul Telecomunicațiilor.

Pentru a elimina discuții ulterioare, primarul Leoreanu a citit și pasajul din lege care prevede faptul că managerii interimari la spitalele ce aparțin autorităților publice locale sunt numiți prin act administrativ al primarului, pe o perioadă de maximum șase luni. Practic, prin decizia de miercuri, demisia medicului Mircea Coadă începe să își producă efectele, în timp ce spitalul este preluat de medicul Cătălina Pălăncianu.

Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a spulberat, cu această ocazie, speculațiile unor canale media, spunând că, în general, persoanele vehiculate ca posibili înlocuitori ai medicului Mircea Coadă nu au fost deloc pe lista lui de lucru. „Doamna doctor Pălăncianu a fost prima mea opțiune. Am dus o luptă grea pentru a o convinge, de aceea a și durat atât de mult să numesc managerul interimar. Am apelat la diverse strategii pentru a o convinge. A fost foarte greu, pentru că, la prima discuție, răspunsul a fost un refuz total. După a doua întâlnire am schimbat tactica de atac și luni seară, târziu, am avut acceptul doamnei doctor„, a mai spus primarul Leoreanu.

 

Director de spital la 30 de ani

 

Actualul manager interimar a mai fost director al Spitalului Roman, în perioada 1997 – 2001 – fiind, astfel, unul dintre cei mai tineri directori pe care i-a avut spitalul – și conduce cea mai mare secție din cadrul instituției sanitare, cea de Medicină Internă. „Vreau să mulțumesc domnului primar pentru încrederea acordată. Mărturisesc că a fost extrem de perseverent în a mă determina să accept interimatul, fiindcă eu am mai avut o experiență pe acest post și m-a costat foarte mult, atât în ceea ce privește familia, cât și imaginea. Vreau să fac o muncă de echipă și vreau să precizez că nu voi renunța să fiu medic, fiindcă îmi place această meserie și vreau să continui ceea ce am început„, a spus noul manager al Spitalului Roman. Aceasta a explicat că argumentul principal cu care primarul a convins-o să accepte funcția a fost acela că spitalul nu trebuie lăsat de izbeliște și trebuie condus de medici care vor să facă o carieră în Roman.

Conform declarației de avere, medicul Cătălina Pălăncianu a câștigat, anul trecut, 42.000 de lei, ca medic primar și șef de secție. Aceasta este asociat unic al firmei Ecotrust SRL – un cabinet medical privat – și acționar în firmele Axtel Network SA și Ecopromovare SRL.

Spitalul Municipal de Urgență Roman a rămas fără manager general după ce, în luna ianuarie, medicul Mircea Coadă s-a aflat în centrul unui scandal iscat de anularea concursului organizat pentru ocuparea a 21 de posturi de asistenți medicali. Controalele efectuate au relevat mai multe nereguli în organizarea și desfășurarea concursului, care a fost reprogramat pentru o dată stabilită de Primăria municipiului Roman. Medicul Mircea Coadă și-a depus demisia la sfârșitul lunii ianuarie, iar aceasta a fost acceptată de primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

 

Noul manager al spitalului părăsește Consiliul Local

 

Numirea managerului interimar la Spitalul de Urgență Roman va aduce schimbări și în cadrul Consiliului Local Roman, întrucât medicul Cătălina Pălăncianu – aleasă în acest for în urma alegerilor din iunie 2012, pe listele APEL – PDL – va trebui să demisioneze din funcția de consilier local, pentru a nu se afla în incompatibilitate. Conform listei de supleanți a PDL, următorul  este profesorul Mihai Armanu, fost director al Școlii „Mihai Eminescu”. Aceasta ar fi a șasea schimbare în cadrul Consiliului Local, din luna iunie 2012 și până acum, adică în decurs de opt luni.



COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • culai 7 ani

    Cred ca este cea mai potrivita solutie pentru conducerea spitalului.Am in vedere profesionalismul noului director , dar,si experienta anterioara.Ne-am dori la conducerea spitalului , o noua echipa care sa schimbe total conduita de conducere a acestei importante Institutii.Doresc realizari depline pentru atingerea obiectivelor cerute de conducerea primariei, si in primul rand „ACREDITAREA” Succes.

    • MARKO 7 ani

      Pai n-o bine ,trebuia sa-i vina si ei randul,altii a bagat destul mana pana la cot ,amu sa mai bage si ea,ca n-o ,mai trebuie bani de o vila.

  • Medicul doctorilor 7 ani

    In 1997 era cel mai tanar director de spital taranist doctor de Chisinau mi se pare,acum este reevaluata de catre PDL. Coada ca si Marius Neculai sunt dati la cos!