Unul din patru romaşcani beneficiază de alimente de la UE

Aproximativ 13.500 de romaşcani vor beneficia de alimentele pe care Uniunea Europeană le oferă persoanelor celor mai defavorizate din spaţiul comunitar. La o populaţie a municipiului Roman de 50.713 locuitori, înseamnă că peste 26% dintre locuitori vor primi alimente de la UE. Alimentele sunt aşteptate să fie distribuite către Primăria Roman, la o dată ce va fi comunicată de Prefectura Neamţ.

Beneficiarii acestui program au primit, deja, la domiciliu, cupoane individuale – pe care sunt înscrise numele, prenumele, codul numeric personal şi adresa de domiciliu ale persoanei, precum şi alimentele şi cantităţile din program. Cei care sunt parte din grupul-ţintă vor primi patru litri de ulei, patru kilograme de zahăr, şase kilograme de făină, şase kilograme de mălai, 400 grame de paste făinoase, opt cutii de conserve cu carne de porc de 300 de grame, şase cutii de conserve de carne de vită de 300 de grame şi zece cutii de conserve de pate de ficat, de 200 de grame. Beneficiarii acestui program sunt: familiile care beneficiază de venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, şomerii, pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei/lună, persoanele cu handicap şi veteranii.


COMENTARII

WORDPRESS: 0