Prima paginăEducatie

Un nou val de experți în educație

Dimensiune text

În județul Neamț există aproape 400 de experți în managementul educațional. Un curs în managementul educațional, obligatoriu pentru particiarea la selecția pentru admiterea în Corpul național al experților în managementul educațional, costă 800 de lei.

 

 

Dascălii nemțeni care și-au propus să ocupe, în viitor, o funcție de conducere, fie în școlile în care predau, fie la nivelul inspectoratului școlar, se pot înscrie, începând de pe 20 februarie, la o nouă sesiune de selecție pentru admiterea în Corpul național al experților în managementul educațional. Înscrierea în registrul național al experților în managementul educațional este o condiție obligatorie pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcției de director. Sesiunea din luna februarie este prima din 2013, după ce, în anul 2012, au fost nu mai puțin de trei astfel de sesiuni de admitere. În cele trei sesiuni ale anului trecut au fost admiși aproape 400 de dascăli din județul Neamț. În prima sesiune au trecut în rândul experților aproape toți directorii și directorii adjuncți din județ.

„Au existat mai multe sesiuni de admitere tocmai pentru ca asupra procesului de selecție să nu planeze suspiciunea de a da o tentă politică întregului proces și din dorința de a da o șansă și candidaților care, dintr-un miotiv sau altul, nu putut participa la etapele de până acum. Sunt absolut convins că se vor înscrie oameni valoroși, indiferent de coloratura politică, iar selecția va fi una obiectivă”, a spus inspectorul școlar general al ISJ Neamț, Viorel Stan.

 

800 de lei participarea la curs de management educațional

 

În prima etapă, candidații trebuie să se înscrie online pe pagina deschisă special în acest scop de Ministerul Educației. Candidații declarați admiși la această etapă vor aduce, apoi, la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, dosarul cu documente care atestă faptul că sunt pregătiți pentru a fi experți. Selecția finală va fi făcută de o comisie special constituită la nivelul inspectoratului școlar. Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să adune cel puțin 70 de puncte. Pe lângă condițiile legate de studii de specialitate, de obținerea gradelor didactice și de implicarea în diverse activități de management, punctajul final este bine rotunjit de documentele care atestă absolvirea de cursuri de formare în domeniul managementului educațional. Cursurile în acest domeniu nu sunt deloc ieftine. Cea mai recentă ofertă de formare în acest domeniu propune un curs cu două module, echivalentul a 90 de credite transferabile, pentru care doritorii trebuie să plătească 400 de lei de fiecare modul.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]



COMENTARII

WORDPRESS: 0