UN NOU INCENDIU LA ŞCOLILE DIN COMUNA ICUŞEŞTI. DE DATA ACEASTA, FOCUL A IZBUCNIT LA ȘCOALA BĂLUŞEŞTI

HomeActualitateRural

UN NOU INCENDIU LA ŞCOLILE DIN COMUNA ICUŞEŞTI. DE DATA ACEASTA, FOCUL A IZBUCNIT LA ȘCOALA BĂLUŞEŞTI

 

Miercuri, 16 martie, la ora 10:13, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112″, că a izbucnit un incendiu la tabloul electric ataşat de un perete exterior al unui corp de clădire al Şcolii Gimnaziale Băluşeşti, comuna Icuşeşti. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Şcoala din satul Băluşeşti

Şcoala din satul Băluşeşti

Până la sosirea pompierilor militari, cei 32 elevi aflaţi în cele două săli ale corpului de clădire s-au evacuat, iar personalul unităţii de învăţământ şi pompierii voluntari au reuşit să oprească extinderea flăcărilor, folosind stingătoare. Militarii au stins incendiul şi au verificat podul construcţiei şi clasa inundată cu fum, constatând că nu există alte focare.

Au ars izolaţia cablurilor electrice – aproximativ zece metri -, elementele din plastic ale tabloului electric şi lambriul din mase plastice din streaşina clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi. S-au degradat lambriul din mase plastice, pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătraţi, şi zugrăveala peretelui, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi. Cauza probabilă a incendiului, conform pompierilor, a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu defect.

„Bine că tot incidentul a avut loc pe timp de zi, erau extinctoare pe holuri şi în clasă şi totul s-a rezolvat. În plus, şcoala era asigurată. Important este că imobilul nu este afectat. Elevii îşi pot desfăşura activitatea fără probleme în această şcoală şi de acum încolo”, a declarat primarul comunei Icuşeşti, Leonard Oprea, fapt confirmat şi de conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean.

Şcoala din Icuşeşti a ars din temelii în 2014

Nu este primul incendiu care afectează, în ultimii ani, şcolile din comună. Şcoala din satul Icuşeşti a ars la începutul anului 2014. În urma incendiului a rămas doar scheletul metalic al imobilului. În clădirea distrusă de foc învăţau 72 de elevi din clasele V – VIII, din clasele Icuşeşti, Bătrâneşti, Spiridoneşti şi Rocna. Ei au continuat studiile într-o veche clădire care a fost reabilitată de autorităţile locale. Şcoala din Icuşeşti, arsă în incendiul din 2014, a fost printre primele unităţi şcolare din ţară construite cu fonduri de la Banca Mondială, în urmă cu zece ani. Clădirea avea şase clase, laborator de informatică, cancelarie şi două holuri. Autorităţile locale au demarat, anul trecut, lucrările la noua şcoală din Icuşeşti, care urmează a fi finalizată în 2016.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0