Prima paginăSanatate

Un nou focar de infecție COVID-19 la Spitalul Roman

Un nou focar de infecție COVID-19 la Spitalul Roman

Dimensiune text

 

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a prezentat joi situația cazurilor de infecție cu coronavirusul COVID-19 în județ, conform raportării de la data de 19 noiembrie.

Astfel, în județul Neamț, de la începutul pandemiei și până joi au fost înregistrate 8.425 cazuri COVID-19. Au fost raportate 197 decese – 91 de femei și 106 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 96 de ani și având comorbidități. Au fost testate 23.914 persoane, fiind lucrate în total 65.716 teste.

Localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile sunt Piatra Neamț, cu 715 cazuri, și municipiul Roman, cu 140 cazuri. În perioada 12 – 19 noiembrie au fost raportate 779 cazuri noi.

În această perioadă au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare. Astfel, conform DSP Neamț, în Spitalul Municipal de Urgență Roman a fost depistat un focar COVID-19, în cadrul Secției Chirurgie. În total sunt infectați șapte salariați, din care doi medici, și 44 de pacienți.

Un alt focar COVID-19 a fost depistat în cadrul unui centru rezidențial din comuna Alexandru cel Bun, în total fiind infectate 19 persoane. Și în cadrul unității medico-sociale Ceahlău a fost depistat un focar COVID-19, în fiind infectate 60 de persoane, din care 48 de beneficiari.

În ultimele 14 zile, în cadrul testărilor efectuate conform metodologiei în vigoare, au fost depistate 34 de cazuri noi de infectări SARS-CoV-2 în centrele de dializă din Piatra Neamț și Tîrgu Neamț. În prezent, 395 de persoane confirmate COVID-19 sunt internate în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și 28 în Secția COVID a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. Până în prezent, Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 8.692 decizii de carantinare și 4.040 decizii de izolare.

Pregătiri pentru administrarea vaccinului anti COVID-19

Conform comunicatului DSP Neamț, Organizația Mondială a Sănătății consideră esenţiale pentru controlul pandemiei, protejarea sistemelor de sănătate, reducerea morbidităţii şi mortalităţii şi relansarea economiilor globale, dezvoltarea, producţia şi distribuirea rapidă a unuia sau mai multor vaccinuri împotriva C0VID-19.

În acest sens, Ministerul Sănătății a demarat organizarea programului de vaccinare anti COVID-19, care se va desfăşura în etape, în funcţie de tipul şi disponibilitatea unuia sau mai multor vaccinuri. Prima etapă va include vaccinarea următoarelor categorii de personal: personalul medical şi auxiliar din unităţile medicale publice şi private, personalul care deserveşte activităţile esenţiale din infrastructura critică, personalul din unităţile medicale ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, personalul din instituţiile aflate în subordinea ministerelor de resort, persoanele peste 18 ani vulnerabile (vârstnici peste 65 de ani şi cei cu boli cronice) și, ulterior, populaţia generală.

„Direcția de Sănătate Publică Neamț a efectuat, în cursul săptămânii trecute, catagrafia, în vederea organizării primei etape a programului de vaccinare anti COVID-19. Ministerul Sănătății precizează că, în mod similar activităţilor desfăşurate prin Programul Naţional de Vaccinare, nu se are în vedere introducerea obligativităţii vaccinării împotriva SARS-CoV-2, participarea la campania de vaccinare urmând a fi voluntară. Vaccinarea reprezintă cea mai fezabilă strategie pentru a ieşi din situaţia actuala generată de pandemia COVID-19. Siguranţa cetăţenilor este prioritara. Comisia Europeana nu va face niciun compromis şi nici derogări în privinţa furnizării informaţiilor necesare despre siguranţa şi eficiența unui produs. Orice vaccin care va ajunge pe piaţa UE, înainte de a fi disponibil pentru achiziţie şi utilizare, va trebui să satisfacă toate criteriile ştiinţifice in privinţa siguranţei, eficienței şi calităţii. În cazul detectării unor efecte adverse severe, vaccinul nu va fi disponibil pentru utilizare în UE”, au mai precizat reprezentanții DSP Neamț.

Situația la nivel național

Până joi, 19 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 393.851 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 269.590 de pacienți au fost declarați vindecați, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS) de pe lângă Guvernul României.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare de ieri, au fost înregistrate 10.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul Neamț, numărul cazurilor de infecția a ajuns joi la 8.425, fiind semnalate 202 cazuri noi față de ultima raportare de ieri.

Pentru localitățile din județul Neamț, tabloul numărului infectărilor din ultimele 14 zile și al incidenței comunitare (la mia de locuitori) este joi, conform DSP Neamț, următorul:

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0