Un microbuz cu șase persoane s-a răsturnat la Pipirig. Un bărbat din Tupilați și-a pierdut viața

Un microbuz cu șase persoane s-a răsturnat la Pipirig. Un bărbat din Tupilați și-a pierdut viața

 

 

Vineri dimineață, 16 martie, la ora 6:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 despre producerea unui accident rutier în satul Leghin, comuna Pipirig.

La locul indicat de apelant s-au deplasat opt subofiţeri, cu o autospecială de capacitate medie din cadrul Detașamentului de pompieri Tîrgu Neamţ, o ambulanţă SMURD (EPA) din cadrul Gărzii II Poiana Teiului și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț. „Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că în dubița implicată în accidentul rutier se aflau șase persoane, iar în urma producerii evenimentului rutier au rezultat patru victime, din care trei au fost preluate de ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean și una a fost preluată de ambulanța SMURD (EPA), fiind transportate la Spitalul din orașul Tîrgu Neamț”, informează ISU Neamț.

Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că un bărbat de 41 de ani, din Săvineşti, a condus un autoturism pe DN 15 B, din direcţia Tîrgu Neamț – Poiana Largului, în care se mai aflau cinci pasageri, iar într-o curbă la dreapta, din localitatea Pipirig, conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. „În urma accidentului a rezultat rănirea a patru bărbaţi, pasageri pe banchetele din spate, cu vârste cuprinse între 47 şi 56 de ani, toţi din Tupilaţi, care au fost preluați, imediat, de ambulanțe. Un bărbat de 47 de ani, în urma leziunilor suferite, a decedat ulterior la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0