Prima paginăRoman

Un jurnalist a testat vigilența polițiștilor rutieri

Dimensiune text

Patru ore dintr-o zi de muncă a polițiștilor rutieri s-a dovedit probă de rezistență pentru un jurnalist. Oamenii legii au luat măsuri pentru siguranța în trafic și și-au amintit de grave accidente de circulație, care i-au marcat și impresionat. Polițiștii au tras pe dreapta un taximetrist băut. Traficul din zona Roman este monitorizat de 14 polițiști.

 

 

A fi polițist rutier este o ocupație invidiată de mulți. Privind din exterior, jobul este unul care nu solicită foarte mult, dar impune respect. Din interior, însă, lucrurile nu sunt așa de roz.

razie 14064Primul schimb, la scurt timp după ce echipajele ies pe teren: polițiștii care acționează pe DN2, în Horia, testează „fără succes” șoferii opriți aleatoriu în trafic. În oraș, aproape de o benzinărie de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, echipajul care acționează în zonă are parte de mai multă acțiune. La 8.30 este oprit un taximetrist. Polițiștii îi cer bărbatului să sufle în etilotest, iar rezultatul este neașteptat. La o oră după ce și-a început tura, taximetristul are în aerul expirat o concentrație de alcool de 0,95mg/l. După ce rezultat a fost afișat pe etilotest, Eduard D., de 44 ani, este luat de polițiști și dus la spital pentru recoltarea de sânge.

Acolo, taximetristul rămâne în grija agentului șef Cătălin Ilie. Omul legii asistă la prima recoltare de sânge, după care îl roagă pe taximetrist să scrie o declarație. „Domnul se află la prima abatere, este cooperant. Spune că a băut cu o seară înainte, s-a culcat fără să mai mănânce, iar de dimineață nu a consumat nimic, nu și-a băut nici măcar cafeaua. Până când i se va recolta a doua probă de sânge, va scrie o declarație”, explică agentul șef Cătălin Ilie.

razie 14061Urmează, apoi, peste 30 de minute de dictare din partea polițistului, după ce taximetristul i-a cerut polițistului să-i aducă din mașină ochelarii, fără de care nu putea scrie declarația. Eduard D. scrie greoi, iar agentul de poliție îi dictează frazele cu virgulă și punct, oprindu-se, uneori, pentru a se pune de acord cu făptașul asupra unor detalii. Între timp, din buzunarul taximetristului se aude: „Nu răspunde, nu, nu răspunde… Dacă sună cineva?”, o melodie amuzantă a telefonului mobil, dar care nu se potrivește deloc contextului. După ce i se recoltează și a doua probă de sânge, Eduard D. este condus la Loganul Poliției, unde zăbovește cât să fumeze o țigară și să-și facă griji pentru viitor. În acest timp, agentul de poliție se întoarce în spital pentru a lua o declarație unui bătrân care, în urmă cu o zi, căzuse în curte, iar acum a ajuns la spital cu capul spart. La sediul Poliției Roman, taximetristul este predat agentului șef principal Gheorghiță Toma. El i-a pus fiola taximetristului, iar acum trebuie să-l audieze, să-i întocmească documentele pentru reținerea permisului de conducere și să-i explice omului că s-a ales cu dosar penal.

raziei 2După ce a predat trusa sigilată cu probele de sânge ale taximetristului, agentul șef Ilie se alătură colegului său care conduce radarul. Agentul șef Ionel Bulai spune că a avut o zi „proastă”. Ori pentru că au comunicat prin stații, ori, pur și simplu, pentru că au respectat regulile de circulație, șoferii au scăpat de sancțiuni. „Este bine. Am testat peste 40 de conducători auto și toți au avut rezultatul negativ”, spune agentul șef Ionel Bulai. Colegul său îl completează. „Pe noi nu ne deranjează neapărat comunicarea prin stații dintre șoferi. Ei se mai temperează când aud că sunt polițiști în zonă. Doar că este o chestie de moment, nu rezolvă nimic pe termen lung”, este de părere agentul șef Cătălin Ilie.

În timp ce discută despre problemele majore din trafic, care duc la tragedii, oamenii legii mai opresc câte un biciclist neechipat, pe care îl sancționează. Agentul șef Bulai are o misiune dificilă, care depinde de memoria și buna credință ale unui bătrân din Horia. Bătrânul nu are documente asupra sa, dar îi spune polițistului data nașterii. Doar că, în baza de date a Poliției, datele nu se potrivesc, iar ziua nașterii este cu totul alta. După multiple căutări, polițistul de la dispecerat spune, prin stație: „Transmite-i domnului Mitea că este născut pe data de 13, nu pe 18, așa cum susține dumnealui”. Doar că această precizare îl enerveză și mai tare pe domnul Mitea, care pleacă blagoslovind și strângând nervos în mână procesul-verbal întocmit de agentul șef Bulai.

Timp de patru ore, polițiștii au dat peste zece amenzi șoferilor care au circulat cu o viteză mai mare decât limita legal admisă și bicicliștilor care nu erau echipați sau care traversau DN2 fără să se asigure.

Între două acțiuni, cei doi agenți vorbeau despre concediu, despre problemele fiecăruia de acasă, dar și despre ce le amintea fiecare curbă a șoselei. „Aici a fost un accident, în urmă cu 15 ani, cred. Un tată venea cu cei doi fii ai săi de la aeroportul din Bacău și se ducea spre Suceava. Din cauza oboselii, a intrat pe contrasens și a intrat sub un camion. Au murit toți trei. Mama copiilor aștepta ca aceștia să vină din Germania, dar nu i-a mai văzut decât la morgă”, povestește, impresionat, agentul șef Cătălin Ilie.

Și colegul său are amintiri de la locul de muncă. Unele sunt recente și aproape amuzante: „În urmă cu două săptămâni, am urmărit un șofer. I-am făcut semn să oprească, el nu s-a conformat, așa că am început urmărirea. La un moment dat, el a oprit mașina, a coborât și a luat-o la fugă. Am făcut la fel și am reușit să-l imobilizez după câteva sute de metri. Era șofer profesionist și a zis că nu a oprit la semnul meu pentru că băuse”.

După ora 13.00, polițiștii s-au retras de pe teren. Mai aveau de întocmit documente, trebuiau să trimită și amenzi prin poștă șoferilor prinși cu piciorul pe pedala de accelerație, dar care nu au fost amendați pe loc din cauză că traficul era foarte aglomerat și nu se face ca tocmai polițiștii rutieri să blocheze traficul.

Biroul Rutier al Poliției municipiului Roman este condus de comisarul șef Adrian Acozmei și este format din 12 agenți de poliție și un ofițer specialist.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Marius 8 ani

    Felicitari tuturor politistilor din Roman ca stiu sa isi faca treaba!!

  • AndreiJ 8 ani

    dragut pamflet!

  • Liviu 8 ani

    „Agentul sef Ionel Bulai spune că a avut o zi “proastă”. Ori pentru că au comunicat prin statii, ori, pur si simplu, pentru că au respectat regulile de circulație, soferii au scăpat de sanctiuni”.

    SI SA MAI SPUNA CINEVA CA POLITISTII NU AU NORMA LA AMENZI.
    In mod normal trebuia sa spuna ca a avut o zi BUNA, soferi disciplinati, lucizi, responsabili. E ca si cum un profesor ar fi foarte dezamagit ca majoritatea elevilor sai au luat 10 la examen. Sau politistii rutieri sunt buni numai la dictare? „Urmează, apoi, peste 30 de minute de dictare din partea politistului”