Un Har ales şi o supremă Preţuire

Un Har ales şi o supremă Preţuire

 

ciobanu gheorghe am 03Nu cu mult timp în urmă, eflorescenţa de spiritualitate a urbei noastre muşatine a trăit bucuria deosebită a unui superlativ care a încununat, cu dimensiuni foarte rar întîlnite, suita de neoprit a afirmărilor sensibile ale Romanului. Tînărul Ovidiu Costel Cărpuşor, de o autentică sorginte muşatină, posesor, la această vîrstă juvenilă, a numeroase disponibilităţi creatoare, în care deja s-a afirmat – de la Matematică, Informatică, Management, Drept, Psihologie şi Pregătire militară, la Arte plastice, Iconografie, Restaurare şi Caricatură – a terminat cu „brio” Facultatea de Arte Plastice a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în urma absolvirii şi confruntărilor de final a recentului An universitar care s-a terminat în această vară. Un „brio” de excepţie, concretizat prin acea apreciere docimologică, întîlnită rar, ca un eveniment ce se petrece doar la zece ani o dată, tot „zece” fiindu-i şi aprecierea cu care a plecat de la acest moment solemn.

Noi, romaşcanii, care, asemeni unei întregi planete, îi preţuim neegalatul său har demiurgic, ne entuziasmăm şi acum pentru impresionantul şi rar-întîlnitul „Arc de Triumf” artistic, pe sub care a păşit, triumfător, în viaţă, cu un trecut şi cu o deschidere largă de ani, amîndouă încărcate de realizări. E o preţuire care se revarsă într-un evantai de o cuprinzătoare arcuire şi pentru părinţii şi oraşul său de apartenenţă şi pentru cohorta de neîntrecuţi magiştri care l-au însoţit în atîtea domenii şi pentru cei ce i-au încredinţat penelul lor, spre a fi dus, pe mai departe, către piscuri noi de zămislire iconografică şi pentru toţi cei îl înconjoară, de la o creaţie la alta, cu o aceeaşi exigentă recunoaştere a afirmărilor sale unice.

icoana ovidiu costel carpusor 02„Maestrul” Ovidiu Cărpuşor cultivă, în dăruirea sa supremă – arta reprezentativă a viziunii sacre bizantine – o împletire totală între un arhaism quasiautentic şi o deschidere contemporană, manifestată, mai ales, pe plan psihologic. Interiorul sufletesc al personajelor redate nu se reduce doar la un simbol monovalent, ci el se revarsă bogat în afară, un afară expa-spaţial şi nu cu adresare numai ritualică. Iar această emanaţie porneşte de la un univers interior şi se răspîndeşte spre un altul, al lumii din jur, totul transferîndu-se viu, fluid, atotcuprinzător, în „lumina ochilor”.

De aici şi o altă revărsare spirituală, aceea a unei intimităţi totale, realizată firesc, genetic şi plastic, prin desfiinţarea celor două dimensiuni cardinale: timpul şi perspectiva spaţială. Prin aceasta, se află acum în dialog, nu existentul pămîntesc, ci, mai presus, existenţa firii. Și sacrul, ca şi omenescul, la Cărpuşor se aureolează, nu festiv, ci rogatoriu, sfericitatea reală a unei ireale solemnităţi. Ne aflăm, astfel, în faţa unor metamorfoze prin care icoana capătă un plus de transcedentalitate, depăşind starea ei reală de obiectualitate sau de prezenţă materială, şi simbolică.

De remarcat apoi preocuparea tînărului artist de a-şi trimite creaţia la acel timp al trecutului la care, ca fiu al mileniului III, nu poate ajunge, nici el şi nici icoana sa. De aceea, materialul lemnos al viitoarelor zămisiliri sacre este supus unui proces de „îmbătrînire accelerată”, icoana rezultată fiind, în acelaşi timp, şi mult trimisă spre viitor, dar şi îndepărtată, la fel de mult, spre un „odinioară” voalat.

Zăbovind, din nou, la aceste „cărpuşorisme” inedite, dorim, tot din nou, să apludăm autoritatea supremă a acelui juriu care a încununat Harul ales al acestui tînăr, cu superlativa sa preţuire. Fie ca acest „In Gloriam” să-i deschidă demiurgului nostru excepţional, drumuri largi înspre desăvîrşire, motivate acum, nu numai prin erupţia lor de creativitate, ci şi prin suportul material al unor resurse binecuvîntate, venite la timp şi hotărîte a participa la convertirea acestui har creator, în dar de creaţii.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna august 2003

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0