Un comisar șef de Poliție, judecat pentru trafic de influență

Dimensiune text

Un comisar șef din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț și mama sa au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență și complicitate la trafic de influență.

 

Ei sînt acuzați de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău că ar fi pretins și primit 600 de euro. În schimb, ar fi promis persoanei care a dat banii că o vor ajuta să obțină permisul auto după ce a picat de mai multe ori proba practică.

 

Afacere intermediată de mamă

 

Procurorii din cadrul DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Miluță Vrânceanu, ofițer de poliție (cu gradul de comisar-șef) în cadrul IPJ Neamț – Secția de Poliție Rurală Roznov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, și Maria Pâncescu, mama inculpatului Miluță Vrânceanu, în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că, în cursul anului 2011, Miluță Vrânceanu, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Neamț, a pretins și primit în mod injust, în două tranșe, de la o persoană care dorea să obțină permisul de conducere, suma totală de 600 de euro. Inculpatul a pretins și primit acești bani lăsînd să se creadă că are influență pe lîngă examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Vehicule Neamț și că îi poate determina să favorizeze persoana respectivă la promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, în condițiile în care candidatul fusese respins la această probă de cinci ori. În demersul său, inculpatul a fost sprijinit de mama sa, Maria Pâncescu, care a intermediat remiterea sumei de bani.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Biroul Județean Anticorupție Neamț. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bacău.



COMENTARII

WORDPRESS: 0