HomeActualitateRural

Un bătrân de 93 de ani a fost scos din foc de vecini

Un vârstnic de 93 de ani din Climeşti, comuna Făurei, a ajuns cu arsuri pe patul spitalului după ce a vrut să stingă un foc pe care l-a lăsat nesupravegheat. În momentul în care a încercat să împiedice ca incendiul să se extindă, bătrânul a căzut în foc. Marele lui noroc a fost că mai mulţi săteni l-au văzut cum se zbate în flăcări. Totul s-a întâmplat joi, 25 iunie, atunci când s-a anunţat, prin apel la numărul „112”, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din satul Climeşti, comuna Făurei. La faţa locului s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de stins incendii şi şapte pompieri voluntari. Aceştia au constatat că ardeau acoperişul casei, pe o jumătate din suprafaţa acestuia, bunurile dintr-o încăpere, vegetaţie uscată din gospodărie, precum şi din gospodăria vecină, unde luaseră foc şi deşeuri menajere. Printr-un alt apel la „112”, un vecin a anunţat că proprietarul uneia dintre cele două gospodării, în vârstă de 93 de ani, a suferit arsuri la nivelul feţei. Bărbatul a fost preluat de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, cu arsuri de gradul I. Pompierii au oprit extinderea flăcărilor către porţiunea de acoperiş care nu era afectată şi către celelalte camere ale casei. Incendiul a fost stins după aproape o oră şi jumătate, şi în urma acestuia au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 110 metri pătraţi, bunurile aflate într-o cameră a locuinţei, vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, precum şi deşeuri menajere din gospodăria vecină.

Comentarii

WORDPRESS: 0