Duminică, 19 noiembrie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Neamț au fost solicitați să intervină în sprijinul unui bărbat care a căzut cu mașina în canalul de fugă al hidrocentralei din comuna Pângărați, în localitatea Stejaru.
Apelul a venit în jurul orei 15, iar la fața locului au fost direcționate o autospecială de intervenții multiple cu barcă și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. La locul accidentului, pompierii au descoperit că victima, un bărbat de 79 de ani, reușise să iasă singură din mașină, însă era inconștientă. Bărbatul a răspuns la manevrele de resuscitare ale salvatorilor și a fost transportată la spital de ambulanța SMURD TIM.
Scafandrii au făcut o scufundare pentru a vedea dacă au mai fost și alți pasageri, nedescoperind alte persoane în mașină. Ulterior, conform reprezentanților ISU Neamț, la fata locului s-a prezentat o persoană care a anunțat că victima a plecat de acasă, singură, cu cinci minute înainte de producerea accidentului. Din motive care urmează a fi stabilite ulterior, autoturismul, care ieșise de pe un drum secundar în drumul național, a părăsit partea carosabilă – fără să fi lovit alt autoturism, conform primelor informații – și a rupt parapetul podului, căzând în canalul hidrocentralei.
Pompierii au acționat, apoi, pentru scoaterea autoturismului din canal.
Foto: ISU Neamț
COMENTARII