Prima paginăActualitate

Ultrajul lui Cănărău, desființat de instanță

Dimensiune text

Curtea de Apel Bacău a decis, irevocabil, că mai mulţi lucrători ai Poliţiei Naţionale şi ai Poliţiei Locale Roman nu au fost ultragiaţi de doi romaşcani. Cazul judecat de instanţa de la Bacău a avut loc în luna aprilie 2014. Evenimentul a fost intens dezbătut de presă, după ce agentul Ioan Cănărău, unul dintre poliţiştii implicaţi, a intrat în greva foamei, în faţa Poliţiei Roman, pe motiv că superiorii săi nu au vrut să înregistreze cazul de ultraj.

Pe data de 8 aprilie 2014, în jurul orei 21.30, o patrulă a Poliţiei Locale a intervenit să aplaneze un conflict spontan iscat între câţiva muncitori care lucrau la realizarea unor marcaje stradale în zona Favorit şi doi bărbaţi ce tocmai ieşiseră dintr-un bar. Cei doi romaşcani – Nicolae Boier şi Constantin Nastasă –, aflaţi în stare de ebrietate, se certau cu muncitorii de la marcaje din cauză că maşina echipei de lucru blocase autoturismul lui Nastasă. Petrecăreţii aşteptau ca soţia lui Nastasă să vină şi să-i ducă acasă, dar şi-au dat seama că şoferiţa nu ar fi avut pe unde ieşi. Discuţia în contradictoriu s-a amplificat, iar o patrulă a Poliţiei Locale a intervenit pentru a calma lucrurile. Numai că efectul a fost exact invers, situaţia s-a inflamat şi mai mult, cei doi fiind foarte vocali.

Până la urmă, poliţiştii locali au vrut să-i imobilizeze. Unul dintre scandalagii a fost imobilizat cu ajutorul unui trecător şi a fost băgat în maşina Poliţiei Locale, iar pentru al doilea, poliţiştii locali au chemat o patrulă a Poliţiei municipiului Roman, formată din agentul Ioan Cănărău şi agentul Gheorghe Varganici. Agenţii de poliţie l-au imobilizat şi pe cel de-al doilea bărbat, apoi au plecat cu toţii la sediul Poliţiei Locale Roman.

De aici, cele două părţi implicate au, fiecare, propria versiune. Poliţiştii susţin că bărbaţii au fost ţinuţi încătuşaţi din cauză că erau violenţi şi Boier s-a lovit singur cu capul de un perete de rigips, făcând o gaură în perete. Atât Nastasă, cât şi Boier ar fi încercat „să-i lovească pe poliţişti cu picioarele”. Scandalul ar fi durat aproximativ trei ore şi jumătate, până în jurul orei 1.00, când a ajuns la sediul Poliţiei Locale un ofiţer din cadrul Poliţiei municipiului Roman, la solicitarea agenţilor de poliţie. Atât poliţiştii locali, cât şi cei din cadrul Poliţiei municipiului Roman susţin că au fost înjuraţi şi ameninţaţi cu acte de violenţă, atât ei, cât şi familiile lor, „fapt ce a indus o stare de teamă”.

De cealaltă parte, cei doi scandalagii susţin că au fost agresaţi fizic şi că Ioan Cănărău îi provoca şi înregistra cu telefonul mobil doar ceea ce îi convenea lui. „L-am văzut pe Nicolae Boier că era foarte agitat şi, ca să se potolească, poliţiştii care erau acolo l-au «bumbăcit», adică l-au lovit la faţă. Poliţiştii m-au lovit şi pe mine”, a declarat Constantin Nastasă în faţa magistraţilor romaşcani. Nicolae Boier susţine că i s-a pus gluga pe cap, să nu poată vedea ce se întâmplă în jurul lui, că a fost lovit cu pumnii, apoi a fost trântit la pământ şi cineva i-a pus piciorul pe cap. Boier susţine că „starea de temere” reclamată de poliţişti este nefondată, pentru că el le-a spus oamenilor legii că se vor mai întâlni prin oraş, fapt care s-a petrecut la câteva zile după incident, când el şi agentul Varganici s-au întâlnit prin oraş şi „nu s-a întâmplat nimic”.

Soluţia dată de Curtea de Apel Bacău confirmă soluţia instanţei de fond, adică a Judecătoriei Roman. Această soluţie este definitivă şi irevocabilă.

„Consider că este o decizie nedreaptă. Noi, poliţiştii, ştim ce a fost acolo. În plus, unul dintre matori, mă refer la domnul comisar Valentin Băetanu, este cercetat pentru mărturie mincinoasă. Și un poliţist local a minţit, sunând că nu a fost acolo, în seara în care a avut loc ultrajul. Voi discuta cu avocata, despre căi de atac extraordinare”, a afirmat agentul de poliţie Ioan Cănărău.

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • dani 5 ani

    Domnul Baietan a mai mintit grosolan si intr-un alt caz iar procuratura si instanta a fost deacort cu el fara sa se intimple nimic, ca doar fac parte din acelas sistem.Asa se va intimpla si acum pina probabil isi va face aparitia DNA si pe la ROMAN

  • niki 5 ani

    Ar fi bine ca cei care judeca astfel de cazuri să participe la actiune doar o sindura data și cred ca ar avea altă părere atunci cînd dau sentința