Prima paginăSport

Ultimul turneu din grupă la junioare III

Dimensiune text

La sfârșitul acestei săptămâni, 19-21 aprilie, va avea loc, la Suceava, ultimul turneu de sală din cadrul grupei A a campionatului național de handbal, feminin, juniori III. Echipa LPS Roman (foto) este foarte aproape de calificarea la turneul semifinal.

 

 

Echipa Liceului cu Program Sportiv Roman, pregătită de Vasilica și Viorel Lazăr, ocupă locul al doilea și este foarte aproape de calificarea la turneul semifinal, cel mai important meci de la concursul din Suceava arătându-se a fi cel cu LPS Iași, ocupanta locului al treilea. Oricum, chiar dacă va pierde această partidă, dar le va câștiga, așa cum se estimează, pe cele cu ultimele două clasate, LPS Roman va ajunge la turneul semifinal care se va disputa în luna mai. LPS Roman a învins de trei ori până acum LPS Iași.

Lotul echipei de junioare III de la LPS Roman este format din: Ștefania Nichita, Silvia Galavan, Alina Păduraru (portari), Ana Maria Pristăvița, Roxana Lupescu, Andra Simionaș, Bianca Chiriac, Anca Grigoriu, Emanuela Antăluț, Carina Tamaș, Georgiana Căutișanu, Diana Onișor, Grațiela Boloca, Lavinia Grudinschi, Alexandra Ruș, Luiza Lucaci, Cristina Cimpoieșu, Roxana Lucaci, Elena Văduva.

Ana Maria Pristăvița și Roxana Lupescu sunt componente de bază ale lotului național al României, iar Ștefania Nichita și Anca Grigoriu fac parte din lotul lărgit al naționalei, la grupa de vârstă 1998-1999.

Programul echipei LPS Roman este următorul: cu LPS Vaslui / vineri, ora 14, cu LPS Suceava / sâmbătă, ora 9.30, cu LPS Botoșani / sâmbătă, ora 15.30, cu LPS Iași / duminică, ora 10.30.

 

Clasament

 

1 Vaslui               16      16      0        0        417-243      32
2 Roman             16      11      0        5        324-241      22
3 Iași                    16      9        0        7        296-223      18
4 Botoșani*         16      4        0        12      273-338      4
5 Suceava*          16      0        0        16      133-398      -4

*echipe penalizate cu câte patru puncte

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0