Ultimele lucrări la sensul giratoriu Poarta Nord: un stâlp de iluminat și statuia lui Alexandru cel Bun

Ultimele lucrări la sensul giratoriu Poarta Nord: un stâlp de iluminat și statuia lui Alexandru cel Bun

 

 

Deși sensul giratoriu Poarta Nord este funcțional încă din vara anului trecut, mai sunt lucrări de efectuat, spun autoritățile locale. Una este legată de montarea unui stâlp de iluminat, în centrul sensului, care, conform normativelor în vigoare, este obligatoriu, pentru a asigura o vizibilitate cât mai bună. În plus, se așteaptă și montarea statuii domnitorului Alexandru cel Bun care, până la urmă, a primit avizul favorabil din partea Ministerului Culturii.

„În ședința operativă de astăzi (n.r. – luni, 12 februarie) am luat decizia pregătirii ultimelor retușuri – să le spunem așa – la sensul de girație Poarta Nord, acolo unde va trebui, pe de o parte, să amplasăm un stâlp de iluminat cu patru brațe, care să ilumineze și mai mult sensul de girație și, pe de altă parte, să pregătim terenul și pentru amplasarea statuii lui Alexandru cel Bun, o statuie care, după cum bine știți, s-a realizat cu fonduri de la o companie privată, prin sponsorizare, și nu a necesitat nicio cheltuială din bugetul local. Noi sperăm ca, într-un termen cât mai scurt, în funcție și de realizarea turnării în bronz a acestei statui, să finalizăm această investiție, astfel încât să putem considera un obiectiv încheiat”, a precizat primarul Lucian Micu.

Inițial, Ministerul Culturii nu a avizat amplasarea statuii lui Alexandru cel Bun pe sensul giratoriu, motivând că poziționarea ei nu pune în valoare imaginea domnitorului. Statuia domnitorului Alexandru cel Bun, semnată de sculptorul romașcan Florin Zaharescu, a fost o dorință a fostei administrații, cheltuiala realizării ei fiind suportată de compania Dedeman. Dedeman și-a dat acordul pentru finanțarea parțială a construcției, respectiv suma de 45.000 de lei pentru proiectul și macheta statuii, plus suma de 91.260 de lei pentru turnarea în bronz a acesteia, urmând ca Primăria Roman să finanțeze soclul statuii și să obțină toate avizele necesare realizării obiectivului.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0