Udrea rămâne în PDL, Leoreanu se mai gândește

Dimensiune text

Deputatul de Roman Elena Udrea a anunțat că rămâne în partid. Primarul Leoreanu a spus că va analiza ceea ce va face în viitor.

 

 

Elena Udrea a decis să rămână în PDL, chiar dacă nu va recunoaște rezultatul alegerilor de sâmbătă, de la Convenția Națională a PDL. Deputatul Colegiului nr. 4 Roman – Ion Creangă a spus că nu vrea să facă opoziție la conducerea partidului, dar că va lupta pentru principiile și lucrurile afirmate în moțiune. „Personal, nu voi face parte din conducerea viitoare a partidului, dacă situația va rămâne așa cum este acum, și cred că așa va rămâne, însă vom rămâne o echipă în PDL care va continua să se lupte cu USL. Consider că trebuie să construim în continuare pentru PDL”, a precizat Elena Udrea.

Ea a mai spus că urmează să aibă o întâlnire cu susținătorii moțiunii sale și vor decide ce vor face mai departe. „Vom decide în continuare ce vom face și noi suntem oameni care vrem să construim în continuare în PDL”, a declarat Elena Udrea.

Decizia deputatului de Roman l-a surprins pe Laurențiu Dan Leoreanu, vicepreședintele PDL Neamț și președintele PDL Roman, care a fost un susținător al moțiunii Udrea și care a avut o contribuție importantă în campania de la alegerile parlamentare de anul trecut. „În situația asta (n.r. – în care Elena Udrea rămâne în partid), trebuie să analizăm și să vedem fiecare ce decizie va lua”, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu.

Președintele PDL Roman nu și-a ascuns dezamăgirea nici față de colegul său de partid, senatorul Leonard Cadăr, care a votat sâmbătă cu Vasile Blaga. Laurențiu Dan Leoreanu este de părere că Leonard Cadăr nu ar fi ajuns senator dacă la alegerile parlamentare Elena Udrea nu ar fi obținut un scor bun. În schimb, senatorul PDL Cadăr consideră că după campania electorală a fost lăsat singur, Elena Udrea sau Laurențiu Leoreanu nefiind prezenți la deschiderea cabinetului său parlamentar.



COMENTARII

WORDPRESS: 6
  • Denis Olaru 7 ani

    Dl Leoreanu, trebuie sa astepte si in clipa cand Udrea decide ce este de facut, daca vede ca daca ramane in PDL scade in sondaje, ca nu evolueaza ca politician, atunci e o problema. Nu trebuie sa se lase trasa in jos de Blaga.Este foarte complicat dar cred ca, aparitia Miscarii Populare este o oportunitate si o sansa de a renaste dreapta si de a creste de la zero, curat si fara trecut.

    • un cetățean 7 ani

      Serios ? Asta trebuie să facă primarul Romanului ? Să aștepte să vadă dacă madam Udrea crește sau descrește în sondaje ? După cum s-au comportat la această convenție, domnul Blaga și doamna Udrea s-au ,,tras in jos” singuri, unul pe celalalt . Nu am înțeles expresia ,, curat și fără trecut ,, .Asta se poate spune numai pentru cei noi în politica sau care nu au mai candidat la diferite funcții ,căci trecutul politic al unei persoane nu se șterge cu buretele precum tabla !

  • ion 7 ani

    Daca pleci din partid trebuie sa lasi primaria altora,numai daca esti dat afara din partid poti pastra primaria.Asa a patit si Stefan la Piatra cand era PNL-ist si n-a putut trece la PDL fiind tinut pe loc aproape 2 ani de zile.Sunt de admirat primarii care de dragul principiilor pe care le au sadite in inima si simtire pot renunta la mandatul incredintat prin vot si se sacrifica in acest fel. Sunteti sigur domnule primar ca romascanii va vor alege din nou daca treceti la o alta formatiune politica?

  • don juan 7 ani

    eternul femenin cuceritor de bravi barbati ai neamului ..

    • Petru Constantin Rusescu 7 ani

      Maretele realizari ale domnului primar sunt chezasie pentru admiratia noastra sincera si din inima pentru acest fiu drag noua Mult iubite si stimate domnule primar sunteti o flacara vie in inima noastra. va multumim din inima pentru tot ce ati realizat si va uram multe succesuri pe viitor.

  • un cetățean 7 ani

    Doamna Udrea a anunțat că rămâne în PDL, iar domnul Leoreanu se mai gândește . Gata, deja se prefigurează destrămarea ,, tandemului ” Udrea -Leoreanu ?Păi în campanie , au spus că formează o echipă ce colaborează foarte bine, în interesul romașcanilor .Nu știu cât de bine vor mai colabora în proiectele ce vor viza zona Roman, dacă vor fi în formațiuni politice diferite …