Ucis de alcool, la numai 20 de ani

Dimensiune text

Un tânăr, de numai 20 de ani, din Bălușești, comuna Icușești, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui stop cardio- respirator, fără ca medicii să mai poată face ceva pentru salvarea lui. Acesta și-a petrecut toată ziua de sâmbătă la o cârciumă din sat, iar spre miezul nopții a dorit să plece acasă. Din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, bărbatului i s-a făcut rău și a căzut la pământ. Abia după mult timp a fost găsit de niște trecători, care au sunat la 112 și au chemat o Ambulanță. ”În momentul în care echipajul nostru a ajuns la fața locului, nu s-a mai putut face nimic. În zadar au fost efectuate manevre de resuscitare, pentru că pacientul nu a răspuns la ele. Cauza morții a fost stop cardio- respirator, intervenit prin asfixiere. Pacientul a vomat, iar apoi și-a aspirat vărsăturile, fiindu-i ostrucționate, astfel, căile aeriene superioare”, a declarat Mihaela Olaru, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.


COMENTARII

WORDPRESS: 0