Turismul, în atenția Camerei de Comerț şi Industrie Neamț

Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ (CCINT) s-a întâlnit cu operatorii economici din domeniul turismului. La întâlnirea care a avut loc joi, 18 februarie, aceştia s-au plâns de lipsa drumurilor practicabile, a scăderii numărului de turişti în staţiunea Durău, dar au reclamat şi abuzurile făcute de instituţiile de control în domeniu.

Nu avem drumuri către pensiunile din judeţ

La eveniment au participat 30 de firme (pensiuni, restaurante, hoteluri, agenţii de turism) şi patru de reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Neamţ.

Conform unui comunicat de presă emis de conducerea Camerei de Comerţ, printre problemele semnalate principala a reprezentat-o lipsa căilor de acces până în judeţ şi spre obiectivele turistice (drumul de intrare în municipiul Piatra Neamţ dinspre comuna Alexandru cel Bun este stricat, deşi este o zona rezidenţială în care se află amplasate circa 40 de pensiuni).

„Un alt semnal de alarmă a fost tras pentru staţiunea Durău, care are din ce în ce mai puţini turişti, deşi în zonă continuă investiţiile în infrastructura turistică. Este necesară accentuarea promovării ca destinaţie de relaxare a staţiunii cu muntele Ceahlău şi pârtia de schi, dar şi repararea drumurilor care leagă staţiunea de Izvorul Muntelui, precum şi Barajul de la Bicaz pe malul lacului”, se arată în comunicat.

Abuz din partea organelor de control

Operatorii au criticat şi neprofesionalismul organelor de control de la entităţile cu atribuţiuni în acest sens. „Aceştia au evidenţiat faptul că echipele de control au un comportament total necivilizat, ostil şi abuziv. În acest sens, nu există nici o instituţie sau organism independent căruia să-i fie sesizate aceste abuzuri, aşa cum nu există (sau există, dar nu funcţionează) nici rolul de îndrumare la nivelul fiecărei instituţii care autorizează diversele activităţi. Sunt unele instituţii sau salariaţi ai acestora care direcţionează agenţii economici către diverse firme de consultanţă”, mai spun reprezentanţii Camerei de Comerţ.

Operatorii s-au plâns şi de faptul că plătesc taxe de muzică, indiferent dacă pensiunea funcţionează sau nu.

Lipsa de implicare a autorităţilor

Reprezentanţii CCINT afirmă că nu există la nivelul primăriilor o politică de educare a proprietarilor de imobile pentru păstrarea curăţeniei şi înfrumuseţarea gospodăriilor, în aşa fel încât peisajul natural să nu fie deteriorat de prezenţa umană. Primăriile promit o serie de facilităţi potenţialilor investitori, fără să ţină seama de investiţiile pe care le fac în mod curent agenţii economici existenţi, ceea ce duce la o inegalitate în competiţia dintre firme, se plâng operatorii.

O altă problemă identificată a fost lipsa forţei de muncă, fie ea calificată sau necalificată, persoanele fără un loc de muncă preferând să trăiască din indemnizaţia de şomaj şi din ajutoare sociale sau alocaţiile copiilor decât să muncească.

Soluţii propuse

În urma discuţiilor, s-a stabilit că ar trebui un efort crescut pentru a îmbunătăţii atât infrastructura de transport, cât şi cea de turism.

Pe partea de verificări, o soluţie propusă a fost aceea ca „orice control să se încheie cu recomandarea expresă şi clară a ceea ce trebuie făcut pentru ca activitatea firmei controlate să fie desfăşurată în deplină legalitate. Toate instituţiile ar trebui să realizeze broşuri tematice, practice şi foarte explicite, în aşa fel încât să le fie foarte uşor tuturor administratorilor, indiferent de nivelul lor de pregătire profesională, să pună în practică legea”. O măsură utilă este considerată a fi înfiinţarea unui birou de sesizări în cadrul Corpului de Control al Guvernului la care să fie raportate toate abuzurile făcute de organele de control ale instituţiilor statului.

Operatorii din industria turismului consideră că o altă soluţie ar fi ca Inspectoratul Școlar să consulte operatorii economici din domeniu şi să găsească soluţii pentru efectuarea practicii elevilor în cadrul firmelor de turism. De asemenea, s-a propus realizarea – prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltarea şi Promovarea Turismului Neamţ şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ – a unui program în care să fie centralizate toate evenimentele din judeţ, pe care firmele să-l acceseze şi să-l pună la dispoziţia turiştilor.


COMENTARII

WORDPRESS: 0