Turism medical internațional la Barticești

Dimensiune text

Pacienți din Austria și Italia vor fi tratați la spitalul din Barticești. Ei vor putea vizita și obiectivele turistice din județ.

 

 

Spitalul de recuperare al fundației „Speranța bolnavilor” din Barticești va realiza o premieră județeană în ceea ce privește dezvoltarea sistemului medical. Împreună cu două spitale din Austria, spitalul din Barticești a pus bazele unui proiect de dezvoltare a turismului medical, o latură mai puțin cunoscută din sistemul sanitar românesc. Părintele Mihai Budău, directorul Spitalului de recuperare, a efectuat o vizită în Austria, unde a prezentat pachetul de servicii oferite, dar și potențialele trasee turistice pe care le pot vizita pacienții, în afara orelor de tratament.

Am discutat cu reprezentanții celor două spitale din Austria, care s-au arătat încîntați de condițiile oferite de noi și de ceea ce am realizat aici. Întrucît mulți privesc România cu neîncredere sau nu au auzit de ea, am încercat să dezvoltăm și latura turistică, prezentîndu-le mănăstirile din județ, din nordul Moldovei, dar și alte obiective. Așa se face că am convenit ca, începînd din primăvară, din Austria să vină grupuri de cîte zece turiști pentru tratament și pentru relaxare. Ne gîndim să extindem acest proiect și în Italia, avînd în vedere că turismul medical e o latură mai puțin exploatată în străinătate„, a spus părintele Mihai Budău.
Pe lîngă încheierea acestui protocol, vizita în Austria a adus și noi fonduri pentru spitalul din Barticești. „În Austria, parohul unei comunități este chiar din Botești. Cu această ocazie s-a organizat o colectă pentru achizționarea unui lift la spital. În numai două zile s-au strîns 5.000 de euro. Austriecii s-au arătat dornici să vină la tratament la Barticești și datorită prețurilor pe care le avem, mai ales că oriunde în străinătate sănătatea costă enorm. Este primul proiect din județ de dezvoltare a turismului medical„, a mai precizat păruintele Mihai Budău.

Spitalul de recuperare din Barticești a fost deschis în toamna anului trecut, iar investiția a costat un milion de euro, bani proveniți din donații.



COMENTARII

WORDPRESS: 0