Tu pentru ce ești recunoscător? – guest post Cristina Gherghel

Tu pentru ce ești recunoscător? – guest post Cristina Gherghel

 

Ce este recunoștința?

Recunoștința este un sentiment pozitiv, o atitudine de apreciere, o datorie morală față de ceva sau cineva care ne-a făcut un bine și ne-a ajutat când aveam nevoie.

Recunoștința nu se poate cere. Nu poți obliga pe nimeni să fie recunoscător.
Recunoștința îți invadează inima, îți subjugă mintea și-o simți fără efort, la fel ca dragostea.

Din nefericire, mulți dintre noi nu sunt capabili să simtă recunoștință, deoarece cred că li se cuvine tot ce primesc sau nu pun preț pe ajutorul primit.

„Ce dacă mi-a dat o haină? Nu mai avea nevoie de ea.”
„Ce dacă m-a dus cu mașina la magazin? Oricum mergea în direcția aia.”
„Mare scofală că mi-a dat un borcan cu dulceață. Are cu duiumul.”
„A curs sânge dacă mi-a oferit o cafea? Câștigă mai bine decât mine.”

Asta-i ingratitudine.

Oricine care îți dă ceva merită recunoștința ta, că din cer nu-i cade nimănui nimic. Poate acel om muncește zi și noapte, în timp ce tu te uiți la televizor sau ești pe rețelele de socializare.

Pe de altă parte, nu ți s-a întâmplat să ajuți foarte mult pe cineva, poate cu sacrificii imense, și-n schimb ai primit dispreț și fapte rele? Poate te-a vândut pe 30 de arginți sau te-a înjunghiat pe la spate.

„Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.”
Cunoști această expresie. Ai experimentat-o pe pielea ta.

Și cât de nefericiți ne simțim când se întâmplă asta… Ne pierdem încrederea în oameni și-ncet-încet începem să fim indiferenți față de cei din jur. Devenim reci și distanți, imuni la durerea și nevoia altora.

Nu mai ajutăm pe nimeni, că ce folos?
De ce să dăm cui nu merită?
De ce să ne sacrificăm și-apoi să fim batjocoriți?
Ca să evităm asta, ne punem ochelari de cal, concentrându-ne pe ce avem noi nevoie. Doar noi.

Din cauza asta nici nu observăm câte lucruri bune ni se întâmplă în viață.
Mergem la culcare fără să ne gândim o clipă să mulțumim pentru ce avem.
Unii dintre noi își îndreaptă iubirea către animale, căci ele ne iubesc oricum.

E ușor să iubești un animal… El nu cere mult. Îi dai de mâncare și de băut, îl mângâi când ai chef, în rest își vede de treaba lui.

Dar, oare, ce s-ar întâmpla dacă animalele ar putea vorbi?
Te-ai întrebat vreodată? Pisica ta a alergat imediat la tine când ai strigat-o?
Nu toate animalele sunt inocente, așa cum nu toți oamenii sunt nevrednici.

Și, apropo de nevrednicie, de câte ori te-ai dus la culcare mulțumind pentru patul în care dormi, pentru faptul că școala (educația) este gratuită, pentru apa pe care ai băut-o în cursul unei zile?

Știi când o cană cu apă nu are importanță?
Când avem din abundență.

Cui să-i mulțumești?
Cerului, universului, lui Dumnezeu sau oricui crezi tu. Căci recunoștința ne face mai buni.

Ca bărbat, de câte ori i-ai mulțumit soției sau partenerei că-ți face de mâncare, că-ți spală hainele, că ține casa curată și are grijă de copii?
Un buchet de flori din când în când, un compliment și o îmbrățișare în fiecare seară înseamnă recunoștință și apreciere.
Ca femeie, de câte ori i-ai mulțumit soțului sau partenerului că aduce bani în casă, că duce gunoiul și te scoate la restaurant sau la o prăjitură (vreau să cred)?
Un cadou, poate o sticlă de ceva sau un obiect de care are nevoie și, la fel, un compliment, un sărut și o îmbrățișare sunt dovezi de recunoștință.

Ce bine ar fi dacă soții (sau partenerii) s-ar aprecia între ei și nu ar pretinde ca cineva să facă, căci așa trebuie să fie.

De cele mai multe ori, mai toți aducem o contribuție bunăstării unei case, a unei familii, a unei relații, însă nu vedem și nu prețuim. Și uite așa începem să ne simțim fără valoare și inutili, când fără noi s-ar duce totul de râpă. Și-apoi nu mai iubim și nu mai tolerăm nimic.

Sunt unii oameni care iau și cer mereu, dar nu-și dau seama. Și-apoi se supără când cineva nu mai dă.
„Prietenul la nevoie se cunoaște.”
La nevoia cui?

Dacă tu ceri ajutor în permanență, fie sunând ca să te plângi de orice, fie cerând favoruri pe care apoi nici nu le apreciezi – căci celălalt are mai multe posibilități de a ajuta –, la un moment dat celălalt se va sătura de comportamentul tău ingrat și-ți va spune „Nu pot să mai fac și asta pentru tine.”

„Dă și îți va fi dat.”

Așa cum am spus la început, recunoștința este o datorie morală. Dacă tu nu vrei să fii recunoscător pentru o cană cu apă, nimeni nu te poate obliga. Dar, dacă spui sau gândești: „E doar o cană cu apă!” asta-i ingratitudine, căci sunt locuri în lumea asta în care apa-i mai rară ca aurul.

Nu trebuie să te târăști în genunchi în fața cuiva care te-a ajutat, dar spune-i „Mulțumesc!” din toată inima. Căci „Cum faci, așa găsești.” Chiar dacă nu întotdeauna.

Dar despre asta în noua mea carte de auto-ajutor: „Ce ești azi, ai decis ieri”.

 

Eu sunt recunoscătoare pentru membrii familiei mele, chiar dacă nu suntem întotdeauna pe aceeași lungime de undă. Le sunt recunoscătoare surorilor și fraților mei care au făcut tot ce au putut ca să le ofere părinților o bătrânețe lipsită de griji. Și asta încă continuă cu atâta mărinimie.

Îi sunt recunoscătoare cumnatei și nășicii mele, care a oferit mereu o mână de ajutor și mult mai mult. Chiar acum a adus o oală de borș și, ori de câte ori gătește ceva bun, ne dă din abundență. Nu mai spun cât s-a îngrijit de socri și m-a ajutat pe mine! Cumnată ca a mea să aibă toată lumea!

Sunt recunoscătoare pentru dușul pe care-l fac în fiecare zi, pentru patul în care dorm și pentru faptul că pot scrie.
Sunt recunoscătoare până la cer și-napoi celor care mi-au împrumutat bani să construiesc locuința mamei.

Le sunt recunoscătoare prietenelor mele, care fac pentru mine atât de mult, iar eu nu le pot schimba favorurile, încă. Le sunt datoare și nu uit o clipă. Va veni și ziua în care le voi răsplăti generozitatea.

Sunt recunoscătoare vecinilor, care o salută pe mama și schimbă câte o vorbă cu ea.
Sunt recunoscătoare celor care mă citesc și mă sprijină în cariera mea, distribuind ceea ce scriu și ducând vorba mai departe.
Sunt recunoscătoare redacției Ziarului de Roman care-mi dă posibilitatea să-mi fac auzită vocea.
Aș putea continua, dar nu vreau să te plictisesc.

Pentru oricine-mi traversează ulița vieții, în fiecare seară spun o rugăciune, chiar dacă mi-a făcut rău. Acel rău m-a ajutat să cresc spiritual și să prețuiesc mai mult oamenii buni.

Oprește-te o clipă din frenezia vieții cotidiene și întreabă-te de câte ori ai fost recunoscător cuiva sau pentru ceva?
Poate nu-ți dai seama, dar sunt sigură că ai ceva pentru care să mulțumești în fiecare zi.
Uită-te la soare, admiră florile, respiră adânc în plămâni…

Începe ziua cu: „Mulțumesc pentru că m-am trezit în dimineața asta și am o altă oportunitate de a repara ce am greșit, de a spune cuiva «Iartă-mă!» și «Te iubesc!» și de a-mi urma visurile.”

În altă ordine de idei, nu trebuie să ajutăm ca să primim recunoștință. Nu cred că asta ne ține de foame și de sete. Să ajutăm pentru că suntem oameni. Și să nu luăm fără să dăm.

 

Dacă ai apreciat și vrei să citești mai mult pe această temă și multe altele, hai pe bloguri și rețele de socializare:

 

CRISTINA GHERGHEL

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0