TRW va avea 1.400 de angajați, până la finalul anului

1.000 de persoane lucrează, acum, la fabrica TRW Roman, iar până la sfârşitul anului se estimează că vor fi făcute alte 400 de angajări.

Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, se arată foarte mulţumit de evoluţia fabricii TRW din Roman, care se pregăteşte de deschiderea unei noi secţii de producţie.

În mai puţin de un an de la inaugurarea oficială, care a avut loc în aprilie 2014, societatea TRW a ajuns să aibă, la Roman, la sfârşitul anului 2014, aproximativ 1.000 de salariaţi, cu peste 200 mai mult decât se estima la momentul deschiderii.

„Deşi compania avea în plan să ajungă la 750 de angajaţi la sfârşitul anului 2014, a ajuns, de fapt, la 1.000 de salariaţi, preconizându-se, pentru anul în curs, încă aproximativ 400 de angajări. Este o bucurie pentru noi, pentru că aici sunt angajaţi oameni de toate pregătirile – calificaţi, necalificaţi, specialişti, ingineri, economişti, jurişti, specialişti în marketing sau management. Staff-ul se apropie, în acest moment, de aproape 200 de angajaţi, care au salarii peste media pe economie”, a precizat primarul Leoreanu.

Fabrica de la Roman asigură coaserea pernelor airbag pentru mai multe fabrici TRW de confecţionare a echipamentelor de siguranţă ale pasagerilor, pregătindu-le pentru modul de asamblare. Până în 2018 se estimează coaserea a 12 milioane de airbag-uri.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Stefan 5 ani

    TRW nu are niciun angajat!Tot personalul este furnizat de o firma prestatoare, iar spatiul e inchiriat!Daca vor,pleaca si maine fara nicio problema!