Trupul unui bărbat neidentificat, găsit în apele râului Siret

Trupul unui bărbat neidentificat, găsit în apele râului Siret

 

 

Duminică după-amiază, 14 aprilie, în jurul orei 17.30, trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit în apele râului Siret, în apropierea podului ce leagă municipiul Roman de comuna Gâdinți.

Conform IPJ Neamț, sesizarea a fost făcută de un tânăr de 26 de ani, care, în timp ce se deplasa cu tatăl său pe malul râului Siret, a observat în apropierea podului, lângă mal, corpul unui bărbat, aflat în apă cu fața în jos. La fața locului au fost solicitați să intervină pompierii, care au scos trupul bărbatului din apă și l-au predat reprezentanților Serviciului de Medicină Legală.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani, iar în urma analizării cadavrului s-a stabilit că acesta nu prezenta urme vizibile de violență. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În cauză, cercetările au fost demarate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, dar și pentru stabilirea identității persoanei decedate”, a afirmat agent șef adjunct Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0