Articol publicat în data de: joi, 16 Feb 2012



Triplă sărbătoare la Tămășeni

La sfîrșitul săptămînii trecute, comunitatea din Tămășeni a avut parte de trei zile de sărbătoare.

 

 

După zile de intense pregătiri, în perioada 9-12 februarie, comunitatea din Parohia „Sfînta Fecioară Regină” a avut parte de o triplă bucurie: prezența icoanei Maicii Domnului de la Cacica, hramul secundar (Sfînta Fecioară Maria de la Lourdes) și misiuni populare.

Predicile tematice din cadrul misiunilor au fost ținute de preotul Cristinel Fodor, în care acesta a subliniat importanța căsătoriei și a familie în planul lui Dumnezeu.

Joi, 9 februarie, la ora 16.30, în ciuda vremii neprielnice, comunitatea din Tămășeni, adunată în curtea bisericii, în frunte cu părintele paroh Petru Beșleagă și un mare număr de preoți, a ieșit în întîmpinarea Icoanei Maicii Domnului de la Cacica.
Imediat după primire, s-a celebrat sfînta Liturghie de începere a misiunilor. Au urmat, apoi, zilele de vineri și sîmbătă, în care întreaga comunitate s-a adunat în jurul altarului și a icoanei Maicii Domnului în rugăciune, în cadrul liturghiilor sau la programul special de rugăciune.

Sîmbătă, 11 februarie, la ora 17.00 s-a celebrat Liturghia hramului secundar, Sfînta Fecioară Maria de la Lourdes, în altar fiind un grup de 13 preoți, printre care și părintele decan Toma Encuță. Apoi, pe un ger năprasnic, a urmat procesiunea cu icoana Maicii Domnului de la Cacica pe străzile satului.

Duminică, 12 februarie, la Liturghia de încheiere a misiunilor de la ora 11 a fost prezent, pe lîngă mulți alți preoți, și pe PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași. După liturghie, la ora 14.30, icoana miraculoasă și-a încheiat pelerinajul la Tămășeni, luînd din nou drumul diecezei pentru a vizita și alte comunități.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close