Triplă sărbătoare la Cordun

Locuitorii comunei au participat la slujba de Înălţare a Domnului, sfinţirea troiţei de lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” şi la acordarea a 14 titluri de cetăţeni de onoare.

cordun 02În ziua Înălţării Domnului, localnicii din Cordun s-au îndreptat încă de la orele dimineţii către Biserica „Sfântul Gheorghe”, din Cordun, pentru a participa la slujba religioasă. Oamenii locului nu au venit cu mâna goală. Gospodinele au pregătit pască şi ouă roşii, aşa cum au făcut la sărbătorile pascale, pentru a fi binecuvântate de preoţii bisericii – Constantin Tiron şi Mihai Bordei – şi pentru a le da de pomană, cum este obiceiul în localitate. La slujba oficiată de cei doi preoţi au participat şi membri ai Corului „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, condus de Costel – Mirel Nechita, îmbrăcaţi în frumoase costume populare. La finalul slujbei, profesor doctor Costel – Mirel Nechita a vorbit credincioşilor despre semnificaţia zilei de Înălţare a Domnului.

După încheierea slujbei, localnicii s-au adunat cu mic, cu mare, la noua troiţă din Cordun, situată „la răscruce de drumuri”, în faţa bisericii şi vizavi de Primăria Cordun. Troiţa a fost ctitorită de familia Branchi – Ion Cristinel şi Raluca Mihaela – în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Troiţa este realizată din lemn şi este opera profesorului Costel – Mirel Nechita. La slujba de sfinţire a troiţei au participat, alături de ctitorii acesteia, Adrian Diaconu, primarul comunei Cordun, viceprimarul Adrian Ciobanu, consilieri locali, localnici şi elevi de la Școala Gimnazială din Cordun.

Toată suflarea prezentă la eveniment s-a îndreptat spre monumentul eroilor, aflat în curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Cordun. Autorităţile locale şi elevii şcolii au depus buchete şi coroane de flori în cinstea eroilor neamului căzuţi pe câmpurile de luptă. La slujba religioasă susţinută de preoţii satului au participat şi câţiva veterani de război.

Comuna Cordun intră în concurenţă cu municipiul Roman

„Am asistat la sfinţirea unei troiţe, un lucru normal într-o comunitate care îşi respectă valorile, tradiţia şi cetăţenii. Primăria vroia ca alături de această troiţă să construiască o fântână arteziană. Nu este târziu. Este posibil ca, anul viitor, să avem această fântână arteziană. În urmă cu două decenii eram sceptici în privinţa viitorului, pentru că nu ştiam ce ne aşteaptă, dar comunitatea noastră a înregistrat progrese, comparativ cu altele. Ce mult praf era pe aici când treceau maşinile! Trotuarele erau impracticabile, gaz metan nici nu visam. Școlile se dărâmau, dar, acum, copiii învaţă în condiţii bune şi sperăm ca ei să-şi canalizeze eforturile către învăţătură. Ceea ce s-a făcut în comună, se vede. Ne concentrăm, de-acum, atenţia către viitor. Am reuşit să facem licitaţia la Centrul Cultural şi de Afaceri din Cordun. Într-o lună, vom încheia contractul şi vom putea pune piatra de temelie. Vom face un centru modern, dotat cu toate cele necesare, care va fi folosit pentru organizarea de evenimente de familie. În acest centru va funcţiona biblioteca, cu sală de lectură şi de calculatoare. Centrul va cuprinde şi spaţii de întâlnire a oamenilor de afaceri, dar şi o terasă în aer liber, unde vom sta de vorbă şi bea o cafea. Un alt mare proiect este canalizarea. M-am întâlnit cu vicepremierul Liviu Dragnea, care ne-a promis că vom avea canalizare în doi ani. Este vorba despre un sistem revoluţionar. Nu prin canale săpate. Cetăţenii care nu au fose septice vor primi gratuit fose ecologice, urmând ca pe teritoriul comunei să facem staţie de epurare, să ne cumpărăm două maşini de vidanjat şi să fim independenţi. Să nu mai depindem de municipiul Roman, să fim stăpâni la noi acasă. Vom fi singura comunitate din ţară cu un astfel de sistem. Mulţi ne invidiază. Primul este oraşul Roman. Noi vrem să-l întrecem”, a spus inginer Adrian Diaconu, primarul comunei Cordun.

Acesta a atras atenţia localnicilor că trebuie să se implice şi ei mai mult şi să nu stea acasă în ziua alegerilor, cu referire la alegerile europarlamentare, când prezenţa la vot a fost sub aşteptări.

cordun 06Recunoaştere pentru cetăţenii care au contribuit la prestigiul comunei Cordun

Reprezentanţii autorităţilor locale au luat parte la o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, prin care 14 persoane au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Cordun. Totodată, primarul Adrian Diaconu a prezentat invitaţilor cea de-a doua ediţie a monografiei comunei Cordun, apărută la Editura „Muşatinia” din Roman. La eveniment au participat publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu, Emilia Țuţuianu, directorul Editurii „Muşatinia” din Roman, Minodora şi Vasile Ursachi.

Primul primar al comunei Cordun, Filip Balint, a devenit cetăţean de onoare. „Mi-amintesc de prima şedinţă de Consiliu Local, când Adrian Diaconu a fost numit viceprimar. Tot ceea ce am visat împreună, el a putut pune în practică. Se ştie cum arăta atunci comuna şi se vede cum se prezintă acum”, a spus Filip Balint.

Și profesorul universitar doctor Tudor Ghideanu a primit înalta distincţie. „Sunt plecat din comună din anul 1958. M-am reîntors în locurile natale la ocazii nefericite, când au murit părinţii şi, apoi, soţia. Am să ies din spaţiul acesta al regretului şi am să spun că pentru mine este o mare bucurie să mă reîntorc în locurile natale, să stau de vorbă cu oamenii şi, mai ales, cu cea care mi-a fost prietenă în tinereţe”, a spus profesorul Tudor Ghideanu.

Au mai primit înalta distincţie: economist Nica Panaite, inginer Toader Dumitrache, fost director al Petrotub şi Mecanica Ceahlău, ofiţer radiolocaţie Ioan Acatincăi, inginer Adrian Diaconu, primarul comunei, preot veteran de război Ioan Pelin, senatorul avocat doctor Ioan Chelaru, preot Ioan Jicmon, parohul Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Pildeşti, fratele Jesus Arturo Sagredo Fernandez, profesor colaborator al Liceului „La Salle” din localitatea Pildeşti şi consilierul local Nicolae Spoială. Recunoştinţa comunităţii s-a adresat, post mortem, celor care au contribuit la înălţarea spirituală, desăvârşirea profesională şi păstrarea identităţii: Adrian Ionescu, învăţător şi director al şcolii din satul Cordun, aproximativ 20 de ani, economist Petrică Feraru, fost contabil şef al Fabricii de Țevi Roman, şi Constantin Tudor, autorul primei monografii a satului Cordun.


COMENTARII

WORDPRESS: 0